Pas important spre un nou titlu

Pas important spre un nou titlu
Luptătorii de la Astra Arad au dat de pământ cu toți adversarii și sunt la un pas de o nouă performanță.

Zilele trecute, în orașul de pe Bega, a avut loc prima etapă a Superligii de lupte greco-romane pe echipe, destinată seniorilor. Competiția s-a desfășurat după noul regulament al FR de Lupte, sistem turneu individual pe categorii de greutate, cu clasament pe cluburi prin adiționare de puncte pentru sportivul cel mai bine clasat de la fiecare club.

Șapte categorii câștigate

Luptătorii arădeni și-au demonstrat superioritatea și de această dată, câștigând la șapte categorii de greutate: Florin Tița (55 kg), Andrei Dudău (60 kg), Virgil Munteanu (63 kg), Mihai Mihuț (67 kg), Vlad Toia (72 kg), Dorin Pârvan (97 kg) și Constantin Huțulesc (130 kg). Alex. Ianțoc (87 kg) a terminat pe 2, iar Silviu Stoica (77 kg) și Alex. Petrovici (82 kg) s-a clasat pe locul 3.

Cu un total de 225 de puncte, CS Astra a luat un avans considerabil față de locul 2, CSM Suceava adunând doar 111 puncte.

Titlul va fi decernat după desfășurarea etapei a doua, în luna octombrie a acestui an. CS Astra e mare favorită la câștigarea titlului național, al treilea în ultimii cinci ani. O nouă performanță ce ar da o satisfacție enormă președintelui – antrenor Spiridon Stanciu, dar și întregii conduceri a SC Astra Vagoane Călători, care preconizează ca în toamnă să organizeze Festivalul luptelor arădene, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la înființarea CS Astra. Vor fi invitați toți foștii și actualii sportivi, locația fiind Zimandu Nou, locul de origine al primului medaliat olimpic al Aradului, maestru emerit al sportului, Roman Codreanu.

Pârvan, despre Stanciu

Unul din sportivii de elită de la CS Astra, Dorin Pârvan a avut cuvinte de apreciere față de antrenorul său, Spiridon Stanciu. „Sunt unul din zecile de sportivi campioni naționali și medaliați europeni și mondiali, care sub îndrumarea maestrului Spiridon Stanciu am reușit rezultate deosebite pe plan național și internațional. Apreciez eforturile și profesionalismul maestrului, iar prin rezultatul ultimei etape, de la Timișoara, am luat o serioasă opțiune în a câștiga cel de-al treilea titlu în Superliga de seniori, în ultimii cinci ani” – a scris Pârvan pe o rețea de socializare.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !