De zeci de ani de zile, cei care circulă pe ruta Arad-Curtici-Dorobanţi ştiu că şoseaua judeţeană este drum cu prioritate. Aceştia vor avea, însă, o surpriză neplăcută de acum înainte. Pentru că, deşi drumul este judeţean, deşi merge în linie dreaptă, nu mai are prioritate. Totul din cauza pasajului de la Curtici, construit peste liniile de cale ferată. După cum am anunţat deja, CFR şi constructorul care s-a ocupat de realizarea pasajului a cerut Primăriei Curtici un răgaz de vreo lună de zile, un termen pentru realizarea anumitor teste la sistemele de siguranţă ale liniei ferate. Primăria a acceptat acest lucru, iar acum spre Curtici se circulă numai pe pasaj, de pe drumul judeţean care merge către Dorobanţi. Până aici, nimic în neregulă. Dar, datorită faptului că staţionarea vehiculelor pe pasaj ar putea dura prea mult, ţinând cont că drumul judeţean are prioritate, cei de la Circulaţie s-au gândit să rezolve problema în cel mai pur stil românesc: au schimbat priorităţile. Degeaba circuli acum pe un drum judeţean drept, odată ajuns lângă pasaj trebuie să te opreşti şi să dai prioritate. Nu contează că în spatele maşinii tale este o coloană de alte zeci de maşini care circulă spre sau dinspre Arad, trebuie să te opreşti şi să laşi să intre în circulaţie autovehiculul care coboară de pe pasaj. Prioritate au acum cei care coboară de pe pasaj şi virează stânga, spre Arad, dar şi cei care vin dinspre Arad şi virează dreapta spre pasaj. Este doar o chestiune de timp până când în zonă vor apărea incidente rutiere. Însă aceste incidente ar trebui asumate de către cei care au decis schimbarea priorităţilor. Poate că din 2 septembrie, de când se va redeschide circulaţia pe la trecerea la nivel cu calea ferată, aflată chiar la intrarea în Curtici, lucrurile vor reveni la normal. Altfel, cei care circulă pe acest drum vor trebui să înveţe din mers noile priorităţi.
Pasajul schimbă prioritatea la Curtici
Pasajul schimbă prioritatea la Curtici
Nu mai are prioritate cine circulă pe drumul judeţean, are prioritate cine coboară de pe pasaj.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Ştiri sportive
Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2024, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi seara, la Viena.
Mapamond
Argentina a cerut să devină „partener global” al NATO, solicitare transmisă formal Alianţei în cadrul unei întâlniri pe care ministrul argentinian al apărării, Luis Petri, a avut-o la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, relatează joi agenţiile EFE şi Reuters.
Mapamond
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi, la Tokyo, o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, pe care o acuză că păstrează pe aplicaţia sa de navigaţie recenzii pe care ei le consideră incorecte, relatează Kyodo. Reclamanţii cer despăgubiri totale de 1,4 milioane yeni (9.000 de dolari).
Mapamond
Şeful diplomaţiei britanice, David Cameron, a îndemnat joi, în marja summitului G7 care se desfăşoară pe insula italiană Capri, la căutarea unor moduri creative de a utiliza activele ruse îngheţate pentru a finanţa apărarea Ucrainei, informează AFP.
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 18-04-2024 sunt următoarele:
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au nevoie de sprijinul fanilor în încercarea de a prelungi ultimul act cu câștigătoarea sezonului regulat, care conduce cu 2-0 la general.
Citiți principiile noastre de moderare aici!