Pasarela ștrandului, mâzgălită cu marker permanent și vopsea!

De M.B.
11Comentarii
Pasarela ștrandului, mâzgălită cu marker permanent și vopsea!
Mesaje de iubire şi de tristeze au luat locul lacătelor pe pasarela care face legătura cu ştrandul. Acestea sunt scrise cu vopsea spre disperarea celor care încercă să facă ordine prin Arad.

Arădenii care au dat tonul declarațiilor de dragoste pe pasarela ștrandului, legând lacăte pe balustradă, le-au dat idei și altora, însă mai puțin apreciate de majoritate.

Pilonii podului pietonal au început să fie mâzgăliți, în ultima vreme, cu zeci de mesaje, mai mult sau mai puțin inspirate. De la scurte declarații de dragoste, la versuri.

”Aici sunt eu/ Un solitar/ Ce-a râs amar/ Și-a plâns mereu”, a scris Ronin, citându-l pe Bacovia.

”911 am o urgență / M-a sărutat, mi-a provocat dependență”, a scris un alt îndrăgostit.

Trecătorii nu se opresc, în general, pentru a citi mesaje, remarcând doar imaginea tot mai urâtă a pasarelei.

”Nu sunt inspirați deloc cei care fac așa ceva. Mai bine i-ar dărui iubitei o ciocolată sau flori, decât să vandalizeze, pentru că asta fac, de fapt”, a spus un arădean.

Amenzi pentru amorezi

Din păcate, cei care încearcă să-și impresioneze jumătatea în acest fel, folosesc marker permanent sau vopsea, greu de curățat. Un motiv în plus pentru autoritățile locale să fie tot mai îngrijorate de moda mâzgăliturilor. Deocamdată, nimeni nu a fost prins în flagrant, însă polițiștii locali atrag atenția că amatorii de astfel practici riscă amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei.

Podul, loc de promenadă

Primul pod din Arad construit în ultimele decenii a costat 2,3 milioane de euro și este exclusiv pentru pietoni. Banii au fost alocați din bugetul local, iar lucrările au început în 2013, fiind finalizate anul trecut. Imediat după inaugurare, podul a devenit loc de promenadă, iar în zilele frumoase este parcurs de sute de arădeni, chiar și în afara sezonului estival.

Pasarela ștrandului are o lungime de peste 200 de metri, iar arhitectura este marcată de piloni înclinați spre albia Mureșului și de cabluri metalice de susținere, întreaga structură fiind iluminată arhitectural cu lămpi economice.



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor