Paşi spre normalitate la UTA

5Comentarii
Paşi spre normalitate la UTA
ARAD – Cu paşi mici, timizi, lucrurile încep să se mişte la UTA. Întâlnirile preşedintelui Giovanni Catanzariti şi ale directorului tehnic Ionuţ Popa cu primarul Aradului, Gheorghe Falcă şi o serie de oameni de afaceri arădeni, care au mai sprijinit clubul în momente grele, existenţiale, din acest an, încep să dea roade.


„Chiar dacă încă nimic nu este
bătut în cuie, s-au făcut paşi
importanţi spre deblocarea situaţiei” –
ne-a declarat ieri, înaintea plecării
în Italia, Giovanni Catanzariti.
Prioritară este găsirea cuiva care să
axhite restanţele de peste 200 000 Euro către
Finanţe, astfel urmând a se debloca banii
pentru UTA, puşi la păstrare de
CLM şi CJ Arad.


Lista lui Popa


În paralel cu eforturile pentru încropirea
unui buget de 700 000 Euro pentru viitorul sezon,
Ionuţ Popa a alcătuit o
listă cu 17 jucători doriţi la
UTA. În aceste zile se poartă
tratative cu fiecare dintre ei, astfel
încât la reunirea din primele zile ale
lunii iulie, lotul să fie conturat în
proporţie de 90%.


Prima semnătură


N-a stat pe gânduri prea mult, înainte de
a-şi pune semnătura pe contractul cu
UTA. Este vorba despre
„închizătorul” Andrei
Mutulescu,
care va juca în următoarele
trei sezoane pentru „Bătrâna
Doamnă
”. Bucureşteanul de 21
ani, autor a două goluri, cu FC Bihor şi
Unirea Alba Iulia, l-a convins pe Ionuţ
Popa
prin prestaţiile constant bune din partea
a doua a sezonului recent încheiat.


Restanţe achitate


Numai Giovanni Catanzariti ştie ce eforturi
a făcut pentru a se ţine de cuvânt
şi a achita restanţele salariale către
jucători. Este vorba despre jumătate din
banii pe aprilie şi integral, pe luna mai. Acest
lucru s-a întâmplat miercuri, puţine
cluburi din ţară, în actuala
conjunctură economică, putându-se
lăuda cu cifra zero în dreptul datoriilor
către jucători.

D.S.

Taguri: , , ,


5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor