Pasiune pentru Jurnal aradean

De Andreea Pintea
Fidelii abonaţi au fost premiaţi de Jurnal arădean FOTO: A.P.
Fidelii abonaţi au fost premiaţi de Jurnal arădean FOTO: A.P.
Zece abonaţi fideli ai Jurnal arădean au fost premiaţi şi în această lună cu câte 150 de lei.

ARAD. De ani de zile citesc Jurnal arădean, iar în această lună au avut şansa să se numere printre cei care au şi câştigat la concursul „Premii de fidelitate”. Fericiţii norocoşi au stat de vorba cu cei care redactează zi de zi ziarul lor preferat şi au vorbit cu emoţie despre momentul în care au aflat că se numără printre câştigătorii din august.

Informaţii complete

„Jurnal arădean este un ziar complet care conţine tot ce ne interesează. Acest ziar cuprinde tot ceea ce trebuie să ştie un arădean, având informaţii din administraţie, sport, politic şi prezentând toate evenimentele la zi. Noi, eu şi soţia mea, citim Jurnal arădean în fiecare dimineaţă. Avem o pasiune pentru acest ziar”, ne-a mărturisit Petre Tănase din Arad.

Emoţii după 50 de ani

Întâlnirea de la sediul Jurnal arădean a fost una extrem de emoţionantă pentru doamna Magdalena Zuba din Curtici, care a mărturisit că este abonată de jumătate de veac, dar că abia acum norocul i-a surâs şi a câştigat. „Jurnal arădean cuprinde tot ceea ce doresc să ştiu, să fiu în temă. Ştirile sunt foarte variate şi acoperă toate punctele de interes”, ne-a spus Magdalena Zuba. Tot la primul câştig a fost şi Viorica Sabău din Livada, care a punctat: „Ne bucurăm foarte mult dimineaţa când primim ziarul. Îl citim cu mult interes pentru că ne interesează ce se întâmplă la noi în judeţ”.

2 fideli

Concluzionând, norocoşii abonaţi din această lună au avut doar cuvinte de laudă la adresa redacţiei ce se ocupă de editarea zilnică a cotidianului lor preferat şi au promis că vor rămâne abonaţi şi în continuare.

Cadouri pentru cei dragi

Pe principiul dar din dar, câştigătorii lunii august au mărturisit că vor face cadouri celor dragi, în special nepoţilor, iar restul din cei 150 de lei îi vor folosi pentru a acoperi cheltuielile curente din gospodării.

andreea.pintea@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !