Patru femei și doi bărbați, prinși în flagrant furând bijuterii de 10.000 de lei dintr-o casă din Arad

7Comentarii
Patru femei și doi bărbați, prinși în flagrant furând bijuterii de 10.000 de lei dintr-o casă din Arad
Au crezut că au dat lovitura când au spart o casă din municipiul Arad și au furat bijuterii în valoare de 10.000 de lei. Spiritul civic a făcut ca hoții să fie prinși.

Patru femei și doi bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 48 de ani, din județul Dolj, au pătruns, la sfârșitul săptămânii trecute, într-un imobil situat pe raza municipiului Arad de unde, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Arad, au sustras bijuterii de aur în valoare de 10.000 de lei. Hoții au fost, însă, surprinși de câțiva cetățeni care au sunat la 112 și au sesizat cele văzute. Când cei șase se pregăteau să părăsească locuința, polițiștii îi așteptau deja. „În urma unei sesizări prin 112, care indica prezența unor persoane cu comportament suspect pe o stradă din municipiu, polițiștii Biroului de Ordine Publică s-au deplasat la adresa indicată, unde au surprins șase persoane, dintre care patru femei și doi bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 48 de ani, din județul Dolj. Acestea pătrunseseră cu puțin timp înainte, prin escaladarea gardului, într-un imobil din municipiu, de unde au reușit să sustragă bijuterii de aur în valoare de aproximativ 10.000 de lei, iar la sosirea echipajului de poliție se pregăteau să părăsească locația”, au declarat reprezentanții IPJ Arad. Oamenii legii au imobilizat toate cele șase persoane. Asupra lor, oamenii legii au găsit câteva din bijuteriile de aur sustrase, celelalte fiind aruncate în curtea imobilului, la vederea echipajului de poliție. Polițiștii i-au reținut pe toți cei șase pentru 24 de ore, iar Judecătoria Arad a dispus arestarea acestora pentru 30 de zile. Cei șase doljeni sunt cercetați pentru infracțiunea de furt calificat. Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a celor în cauză.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor