O nouă săptămână aceleași probleme pentru șoferii de camioane care trebuie să intre în țara vecină. Conducătorii de automarfare așteptă până la patru ore pentru a li se verifica documentele, pentru a putea intra în Ungaria, astfel că la frontiera Nădlac II de pe autostradă s-a format, din nou, o coloană de camioane care se întinde la această oră pe mai mulți kilometri. Potrivit aplicației Poliției de Frontieră care monitorizează traficul la graniță, timpul de așteptare la frontiera Nădlac II, de pe autostradă era de 220 de minute, în timp ce la frontiera Vărșand aplicația arăta un timp de așteptare de 120 de minute la camioane. La frontiera Nădlac II se lucrează la capacitate maximă pentru controlul camioanelor, iar la frontiera Vărșand se efectuează controlul pe două artere.La fiecare început de săptămână timpul de așteptare la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II de pe autostradă crește deoarece în zilele nelucrătoare circulația tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone este restricționată pe teritoriul maghiar. Astfel, în parcările ce duc spre frontiera de pe autostrada Arad-Nădlac și pe banda de urgență, pe sensul de ieșire din România, se formează, coloane de camioane. Restricțiile sunt valabile la fiecare sfârșit de săptămână, de vineri, ora 23:00 până duminică, ora 23:00.
Patru ore, timpul de așteptare pentru a trece granița în Ungaria
Patru ore, timpul de așteptare pentru a trece granița în Ungaria
Reactualizat la:
Șoferii de camioane așteaptă până la 4 ore pentru a trece granița în Ungaria, prin vama Nădlac II de pe autostradă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
În ciuda vremii posomorâte, elevii Liceului Teoretic Adam Müller Guttenbrunn, s-au străduit să celebreze sosirea primăverii.
Local
Militarii din Cetatea Aradului și-au sărbătorit ziua alături de sute de copii de toate vârstele. Tinerii au avut ocazia să descopere ce înseamnă viața de soldat, să descopere o parte din tehnica militară, dar și poveștile din Cetate.
Local
Evenimentul va dura cel puţin 12 zile şi se va desfăşura, în premieră, în Piaţa Catedralei. Va fi şi roată panoramică.
1
Local
Jandarmeria Arad anunţă că lansează o nouă campanie de recrutare pentru şcolile de subofiţeri.
Local
O serie de servicii esențiale ar urma să nu mai fie taxate conform unei propuneri pe care intenționează să o facă viceprimarul Ilie Cheșa.
Advertorial
ADVERTORIAL. Niciodată în istoria Aradului nu s-au realizat lucrări atât de ample pentru dezvoltarea și modernizarea județului, ca în ultimii ani. Asta se datorează capacității Consiliului Județean și a primăriilor din județ, de a atrage fonduri europene. Aradul este printre județele cele mai performate la acest capitol, al fondurilor atrase de administrațiile locale, iar cele conduse de primari PNL se detașează!
Citiți principiile noastre de moderare aici!