PC nu are încredere în Boc

PC nu are încredere în Boc
ARAD. Preşedintele organizaţiei judeţene de femei a PC Arad, Camelia Matica, nu are încredere în declaraţiile premierului Emil Boc cu privire la ultima variantă a concediului maternal.

„De câteva săptămâni, cei care conduc destinele acestei ţări fac un ping-pong prelungit cu sprijinul pe care statul ar trebui să-l acorde mamelor şi copiilor noştri. Luni, în cadrul unei intervenţii televizate, primul ministru Boc a adus la cunoştinţa naţiunii că Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă care aduce unele modificări cu privire la concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor.

În cursul serii de luni, posturile TV au expus alte două puncte de vedere, în contradicţie cu cele declarate de dl. Emil Boc: dna. Vass, consilier al Primului Ministru, declara: „Guvernul nu a adoptat nicio ordonanţă în acest sens”, iar vicepremierul Marko Bela spunea că „nu s-au hotărât încă durata şi cuantumul indemnizaţiei”. Miercuri, Guvernul a venit cu noi formulări la presupusa ordonanţă. Ce să mai credem? Personal, mă aştept ca mâine, după apariţia „punctului b”, să apară şi „punctul c”, care să răstoarne total situaţia”, a declarat Matica.

JA-S.T.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !