„Vrem dezbatere în Parlament pe descentralizare. Noi, în calitate de mesageri ai primarilor opoziţiei, trebuie să le susţinem punctele de vedere. Este inadmisibil să nu iei în considerare punctele de vedere ale primarilor din opoziţie, aşa cum s-a întâmplat până acum. Numai în judeţul Arad, PDL are peste 50% din administraţia locală, 40 de primari (municipiul, 5 oraşe, 34 de comune) şi un total de 401 de aleşi locali. Este de neacceptat ca o formaţiune în prag de destrămare să decidă soarta administraţiei doar pentru că se grăbeşte să îşi împartă zonele de influenţă pentru baronii locali. PDL are primari performanţi, iar la Arad am dovedit acest lucru prin realegerea lor în bloc în 2012. Însă toată munca lor va fi în zadar, dacă Guvernul incapabil să colecteze bani la buget vrea să scape de nişte responsabilităţi şi le aruncă în cârca primarilor. Descentralizarea trebuie să fie un impuls pentru dezvoltare, dar dacă autorităţile locale vor primi doar sarcini suplimentare, fără sursă financiară, USL nu va face altceva decât să îngreuneze activitatea primarului. În proiectul marii descentralizări politice a USL, primăriile vor avea în plus 10 atribuţii majore, deşi, conform statisticilor, Guvernul nu va putea să le ofere pentru acestea mai mult de 3-5% din buget”, a declarat secretarul executiv al PDL.
PDL vrea dezbatere pe descentralizare
ARAD. Luni, după şedinţa Biroului Permanent Naţional a PDL, s-a luat decizia de a cere USL retragerea intenţiei de angajare a răspunderii pe tema descentralizării, a anunţat senatorul Traian Igaş.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
ARADON Sport local
ARAD. Etapa cu numărul 23 din Liga 4 la fotbal programează câteva dueluri atractive, cu implicaţii în lupta pentru partea superioară a clasamentului.
Local
Polițiștii din Vinga au reținut pentru 24 de ore două femei de 32 și 30 de ani, acuzate că au intrat peste o altă femeie în casă și au bătut-o.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, joi, percheziții la Munar, unde un bărbat de 54 de ani depozita deșeuri periculoase, azotat de amoniu și... un animal sălbatic.
Local
Este pentru a doua oară în ultimele 10 zile când cablurile de alimentare la reţeaua electrică provoacă haos în trafic.
1
România
Cererea de abţinere formulată de judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost respinsă vineri de Judecătoria Mangalia ca fiind nefondată, magistratul judecând în continuare cazul Vlad Pascu.
1
Mapamond
Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News joi seară, citând un înalt oficial american, transmite vineri AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!