Pe urmele lui Harap Alb spre finalul Festivalului EuroMarionete!

De Vasile Filip
Pe urmele lui Harap Alb spre finalul Festivalului EuroMarionete!
Festivalul EuroMarionete continuă periplul prin tărâmul copilăriei cu o dramatizare de Cristian Pepino, după cunoscuta poveste românească a lui Ion Creangă „Capra cu trei iezi”, regia Gabriel Apostol, spectacol produs de Teatrul de animaţie „Ţăndărică” din Bucureşti. Marţi, 17 mai, ora 10.00 şi 11.30 la Sala Mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.

După amiază, de la ora 19.00, pe platoul din faţa teatrului, aşteptăm întreaga familie să păşească pe „Urmele lui Harap Alb”, pe un fundal muzical plăcut, împreună cu Alis Ianoș, Daniel Mirea, Iulia Cârstea, Emanuel Popescu, Mugur Prisăcaru, Ionica Dobrescu, Rodica Prisăcaru, trupa Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri”, Craiova.

Vremea s-a mai îndreptat şi continuăm seara tot cu un spectacol în aer liber, de la ora 19.45: „Poveste fantastică”. Cu Ovidiu Botaş, Remus Varga, Marius Cioară, Alin Raica, Samuel Tofan, Alexandra Leahu, Ildiko Szekely, Mara Oprea. Un spectacol atelier pentru toate vârstele, de doar 15 minute, coordonat de Sorin Dorobanţu şi produs de Integra – Asociația Persoanelor cu Dizabilități Mentale Arad.

Mâine, 18 mai, în ultima zi de Festival, prezentăm două reprezentaţii ale spectacolului „Mimorózart”, de la ora 10.00 şi 12.00 în sala Trupei Marionete. Având la bază o idee de Palocsay Kisó Kata, spectacolul produs de Teatrul de Păpuşi „Puck”, Cluj-Napoca, este o combinaţie interesantă dintre lucrările lui Joan Miró și muzica lui W. A. Mozart. Rezultatul? Un spectacol proaspăt, jucăuş, spontan. Un spectacol de teatru non-verbal care te poartă pe drumurile nebănuite ale fanteziei, în care călători, clovni, drumeți te iau de mână şi te învaţă să zburzi liber.

Aşadar, vă aşteptăm la teatru să retrăim bucuria copilăriei şi în ultimele două zile ale Festivalului de EuroMarionete de la Arad!



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase