Peisaj apocaliptic în Pădurea Ceala

De M.B.
1Comentariu
Peisaj apocaliptic în Pădurea Ceala
© FOTO: M.B.
Peste 2.000 de arbori au fost rupți, furtuna de vineri provocând cele mai mari distrugeri din ultimele decenii.

Efectele devastatoare ale furtunii de vineri seara se văd încă în Pădurea Ceala. Chiar dacă drumul de acces spre Trei Insule a fost eliberat la câteva ore după vijelie, drumurile din pădure și pistele pentru bicicliști, în total 22 de kilometri, au rămas blocate de copaci rupți.

Reprezentanții Administrației Parcului Natural Lunca Mureșului (PNLM), din care face parte și Pădurea Ceala, spun că pagubele sunt cele mai însemnate din ultimele decenii. În urma unei evaluări sumare, s-a constatat că între 2.000 și 3.000 de arbori au fost rupți de vijelie, unii copaci fiind chiar dezrădăcinați. Cei mai mulți arbori au fost afectați parțial, fiind rupte de vânt vârfurile sau o parte din crengi.

Directorul PNLM, Ciprian Herbei, ne-a declarat că masa lemnoasă căzută în pădure este estimată la 3.000 de metri cubi, însă numărul real de arbori afectați ar putea fi mult mai mare. Angajații ocolului silvic care gestionează fondul forestier lucrează la un bilanț al pagubelor. Ei se vor deplasa în toată pădurea, care se întinde pe o suprafață de 600 de hectare, pentru a număra copacii rupți, operațiune care va dura câteva săptămâni.

Şi hoţii de lemne

Reprezentanții PNLM mai spun că, imediat după furtună, în pădure au apărut hoții de lemne, care adună butuci în camionete, în timp ce alți localnici transportă lemnele în cărucioare și chiar pe biciclete.

Furtuna a provocat și alte distrugeri în pădure, inclusiv la sediul Administrației PNLM, o parte din acoperișul clădirii fiind avariat. Au mai fost rupți de vânt stâlpi de electricitate și panouri cu informații pentru turiști.

Parcul Natural Lunca Mureşului se întinde pe 17.000 de hectare, de-a lungul râului, până la frontiera cu Ungaria. Fondul forestier reprezintă jumătate din această suprafață. Parcul a fost declarat arie protejată în încercarea de a se conserva diversitatea habitatelor, a peisajelor şi a unor specii de vieţuitoare.

2

3

5

img_20170625_152137



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor