Pelici nu o subestimează pe UTA!

De Leo Sfara
Reactualizat la:
Pelici nu o subestimează pe UTA!
Mâine, de la ora 12, UTA intră în focul disputelor oficiale din acest an. Adversarul e unul puternic, sibienii de la Hermannstadt.

Obiectivul acestei echipe e promovarea, iar noul director tehnic de la UTA, Ionuț Popa a vorbit în termeni elogioși la adresa adversrului de mâine. Și tehnicianul oaspeților a spus că echipa arădeană nu trebuie desconsiderată.

Au nevoie de victorie
Antrenorul celor de la Hermannstadt, Alexandru Pelici spune că UTA nu trebuie desconsiderată, acest nume reprezentând ceva pentru fotbalul românesc.
„Avem mare nevoie de victorie. Venim după două jocuri bune, cu rezultate pozitive. Ştim că ne aşteaptă un meci foarte greu. Nu desconsiderăm adversarul, dimpotrivă. UTA este un nume care înseamnă ceva pentru fotbalul românesc. Sperăm să fim inspiraţi în alcătuirea echipei şi, la final, să ne alegem cu toate cele trei puncte”, a declarat Pelici.

Popa si sistemele
De cealaltă parte, Ionuț Popa nu știe cu ce sistem să înceapă meciul, i-ar place 3-4-3, dar nu are jucători pentru așa ceva. Știe că adversarul are atacanți de viteză, însă spune că va încerca să nu-i lase să-și facă jocul. “Nu o să ne apăram, va trebui să și atacăm, deoarece vrem să câștigăm. O să vedem ce sistem voi folosi, deoarece trebuie să ai jucători pentru cel pa care îl dorești să-l pui în practică” – a declarat Ionuț Popa.
“Vreau ca echipa să fie ajutată de suporteri, vreau să rămânem în liga a II-a, nu vreau Daciadă, să ajungem ca UTA să joace iar pe la Mailat” – a mai adăugat Popa.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !