Pensii şi pensionari, în 2010

9Comentarii
Pensii şi pensionari, în 2010
ARAD – Legea privind reformarea sistemului de pensii ar putea fi adoptată în regim de urgenţă.


Principala schimbare aşteptată, pentru acest
an, în sistemul public de pensii, o constituie
diminuarea pensiilor speciale. Aceasta ar urma să
se realizeze prin noua lege a pensiilor.


„Nimeni n-o să se atingă de celelalte
pensii pentru că modul de calcul al pensiilor
după noua lege propusă de domnul ministru
Şeitan este identic cu modul de calcul din Legea
19, adică pe baza contribuţiei. Aşadar,
marea majoritate a pensionarilor nu vor fi
afectaţi de noua lege pentru că pensia lor a
fost deja calculată pe baza
contribuţiei” – precizează Mihaela
Vasil, director al Casei Judeţene de Pensii Arad.


Noua lege a pensiilor va fi resimţită,
însă, în mod negativ, de femei pentru
că, până în anul 2030, se va
ajunge la egalizarea vârstei de pensionare
între femei şi bărbaţi, la 65 de
ani. „Deocamdată, aceasta e propunerea din
lege: 65 de ani. Dacă în parlament se va
ajunge la concluzia că mai bine să se
aducă vârsta de pensionare la 63 de ani –
şi bărbaţii şi femeile -, deci
să scadă vârsta de pensionare la
bărbaţi şi să crească la femei
până la 63, atunci aşa o să fie.
Dar propunerea este 65 de ani” – explică
Mihaela Vasil.


Urgenţă!


Premierul Emil Boc a solicitat, ieri, sprijinul
senatorilor PDL pentru a adopta în regim de
urgenţă o serie de acte normative, printre
care şi Legea privind reformarea sistemului de
pensii. Primul ministru a atras atenţia că de
această lege „depinde posibilitatea ca
românii să aibă garantat dreptul la
pensie pe termen mediu şi lung”.


Salariu minim, pensie catastrofală


Cei care doresc să se pensioneze în acest an
trebuie să ştie că, dacă după
1992 au avut salariul minim pe economie, atunci vor
avea pensii foarte mici. Pentru că valoarea
salariului minim a fost de aproximativ o treime din
salariul mediu pe economie. Iar dacă salariul
mediu înseamnă un punct de pensie, atunci
salariul minim înseamnă apoximativ o treime
din valoarea unui punct de pensie. Deci, pentru cei
care au avut, timp de 17 ani, salariul minim, va
rezulta o pensie catastrofală.

D.D.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor