Pensiile viitorului. Sărăcia ne pândește după colț

3Comentarii
Pensiile viitorului. Sărăcia ne pândește după colț

ADVERTORIAL. Despre guvernanți de toate culorile politice care-și dau cu stângu-n dreptul nu vom vorbi azi. S-a scris destul şi despre naţionalizarea Pilonului II de pensii, despre impozitul pe cifra de afaceri și altele asemenea ”giumbușlucuri fiscale” fără niciun folos pentru populaţie.

Mi-a rămas însă în minte un gând legat de pensia unui om cinstit, care a contribuit, ce-i drept mai mult sau mai puțin forțat, la sistemul actual de pensii și care se așteaptă, ca şi orice contribuabil onest să primească o pensie decentă după 45 de ani de muncă.

După cum aflăm din calculele specialiștilor, deficitul sistemului pensiilor de stat va ajunge în acest an la 3,5% din PIB, adică mai bine de 6 miliarde de Euro. Asta înseamnă că statul se împrumută cu spor pentru a plăti pensiile an de an.

Cum va arăta situația în viitor? Cred că destul de sumbru.

Dacă acest scenariu continuă, și nu prea are cum să fie oprit, după 2030 este de așteptat ca veniturile din pensia de stat să fie de aproximativ 15% din media veniturilor din anii de contributie. Mai exact, dacă în anii de muncă ai avut un venit mediu de 2.000 lei, vei primi o “generoasă” pensie de la stat (pilonul I) de 300 lei. La asta, s-ar mai adăuga pilonul II care, în funcție de anii de contribuție, ți-ar mai crește veniturile cu vreo 260 de lei. În total vei primi în fiecare lună aproximativ 560 lei sau 28% din venitul pe care-l aveai cand munceai.

Mai mult decât atât, estimările experților spun că sistemele de pensii de stat, în forma lor actuală, vor da faliment în jurul anului 2030 fiind incapabile, în condiţiile scăderii dramatice a natalităţii de-a lungul anilor, să susțină valul foarte mare de pensionari din generația ”decrețeilor”. Pur şi simplu nu va avea cine să plătească atâtea taxe pentru a avea bani de pensii. Viitorul sună bine? Nicidecum. Dar e bine să ştim că putem ieși din situația asta şi să vedem ce opţiuni avem.

O variantă este cotizarea constantă spre pilonul III de pensii sau pensia privată, dar cred că fiecare adult are obligația de a-și proiecta propriul sistem de venituri pentru perioada când nu va mai fi în măsură să lucreze. Și care sunt alternativele investiționale la îndemână? Ne veți întreba pe bună dreptate.

Le vom enumera pe scurt și vom analiza punctele forte și cele slabe ale fiecăreia.

  1. Investiția în depozite bancare. În perioade de creștere economică banii devin ieftini și în consecință dobânzile primite de la bancă scad simțitor și devin real negative. Adică, în loc să producă bani, depozitele bancare pierd bani, lună de lună. Partea bună este că depozitele bancare sunt garantate de stat până la limita sumei de 100.000 euro/persoana/bancă, cu condiția ca banca să fie afiliată la FDGDB. Randamentul mediu al depozitelor bancare pe ultimii 10 ani este de 3,5-4%.

  2. Investiția în acțiuni sau fonduri mutuale, prin Bursa de Valori. Pentru mulți este dificil de înțeles și evident de acceptat cum poți să faci bani cumpărând niște ”hârtii” (în cele mai multe cazuri și acestea au fost eliminate) care-ți dau dreptul să primești o parte din profitul unor companii ca Electrica, Romgaz, Google, Apple sau Facebook. Cu toate acestea câștigul mediu anual al piețelor de capital este de cca. 10%. Orice tip de investiție comportă însă un grad de risc. În cazul acțiunilor și fondurilor riscul semnificativ vine din volatilitate. Imaginați-vă că acțiunile deținute pot avea o fluctuație a prețului de +/- 15% pe zi funcție de piață, rezultate financiare și mulți alti factori.

  3. Investiția în propria afacere. Altă bătaie de cap. Chiar dacă avem banii pentru a începe, apar întrebări legate de domeniul de activitate, cum mă descurc cu fiscul, cu angajații, cu autorizațiile de funcționare și evident unde și cum găsesc clienții. Una peste alta, antreprenoriatul nu-i pentru toată lumea, îți trebuie nervi de oțel și rezistență de maratonist. Dincolo de furcile caudine ale antreprenoriatului te așteaptă însă, dacă joci corect și dezlegi ițele marketingului și ale vânzărilor, randamente medii de peste 9% pe an. Evident, în funcție de domeniu și specificul afacerii poți face și 1,5% dar la fel de bine și 60-70% profit.

  4. Investitiile imobiliare. Desigur sunt investițiile cu cea mai mare aderență la români. Dacă finalul secolului 19 a fost marcat de strigătul ”Noi vrem pământ!”, după mai bine de 100 de ani, gena noastră încă mai tânjește după proprietate. Dar vrea și confort, iar asta se traduce prin sloganul ”Vreau casa mea!”. Lăsând însă la o parte latura emoţională, investițiile imobiliare sunt interesante din dublă perspectivă. Pe de o parte vorbim de creșterea valorii în timp și mai apoi de veniturile pasive generate sub formă de chirie. În acest an cererea pentru locuințe în scop de închiriere a ajuns până la 14%. Dar poate fi această investiție una chiar aşa profitabilă precum pare? Pentru exemplificare am ales un apartament dintr-un proiect rezidential central dintr-un oras mediu din Romania, Arad Plaza din centrul Aradului ( www.aradplaza.ro ). Mai exact am făcut calculele pentru un apartament cu 2 camere la prețul de 63.700 euro cu TVA 5% inclus.tabelDupă cum se poate observa, la o investiție de nici 10.500 euro cu credit ipotecar și o chirie de 400 euro randamentul investiției este de 2,5% adică dublu față de ce ceea putem obține prin plasament în depozite bancare. Datorită avansului redus și cu dobânzi foarte accesibile, cel mai bun randament îl vor putea obține cei care pot accesa un credit prima casă și apoi să închirieze apartamentul, iar randamentul anual în acest caz va depăşi 10%. O situație foarte bună este și aceea în care plasăm, într-un asemenea apartament, o sumă de 64.500 euro care va genera un venit anual de aproape 3.600 euro, fără un efort foarte mare. Un alt aspect interesant este că la valoarea medie de creștere a pieței de doar 3% pe an, valoarea proprietății va ajunge peste 30 de ani la 157.000 euro.

În concluzie, crearea unui portofoliu investițional propriu, pentru anii în care ne apropiem de retragere din muncă, presupune în primul rând calcule adecvate și apoi investiții inteligente în active imobiliare și financiare care să genereze profit anual în măsură să suplimenteze sau chiar să substituie veniturile tot mai reduse din sistemul pensiilor de stat.

Aștept cu mare interes întrebările și comentariile voastre și vă doresc să luați decizii financiare inspirate!

Spor la bani!

Eusebiu Burcaș

Wealth architect



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor