Pensionarii strâng rândurile

Pensionarii strâng rândurile
FELNAC – Uniunea Pensionarilor şi-a deschis două subfiliale în comunele Felnac şi Zădăreni.

Uniunea Pensionarilor şi a Solidarităţii Sociale, filiala Arad, a deschis recent două sub – filiale în comunele Felnac şi Zădăreni. Însufleţiţi de nobila idee „Prin noi înşine!” pensionarii sunt decişi să militeze pentru dreptul tuturor la o viaţă demnă şi un trai civilizat.

 

Desemnarea şefilor

La şedinţa de constituire de la Felnac, a fost aleasă conducerea Uniunii Pensionarilor şi a Solidarităţii Sociale din această localitate. Astfel, Anuţa Bucska a fost desemnată preşedintă a organizaţiei din Felnac, iar Izghirean Dumitru şi Teodor Tomici – vicepreşedinţi. Membrii în comitetul local de conducere sunt Cordoş Delfina (secretar), Ramona Buduca, Talpă Dumitru şi Ţigu Draghina.

Tot o şedinţă de constituire a filialei a avut loc şi în comuna Zădăreni. Aici s-a ales următoarea conducere: Lucreţia Wincler – preşedinte, Iosif Bogdan şi Raiholţ Nicolae – vicepreşedinţi, iar drept membrii în consiliul de conducere au fost desemnaţi Dinu Maria (secretar) Gheorghe Foghiş, Hâmţar Vasile, Rediş Eugenia, Sava Andreica şi Bălan Teodor.

La cele două şedinţe de constituire au fost prezenţi, din partea conducerii filialei judeţene a Uniunii Vasile Vegheş, prim-vicepreşedinte, Bolojan Dumitru, vicepreşedinte şi şeful Casei de Ajutor Reciproc, precum şi Corodescu Costică, vicepreşedinte şi responsabil de zonă Aradul Nou – Secusigiu.

 

La obiect!

În discursul său, vicepreşedintele Corodescu Costică a evidenţiat câteva dintre obiectivele pentru care luptă Uniunea: reducerea la impozite şi taxe cu 50%; accesul uşor la bilete de tratament; gratuităţi pe transportul în comun; gratuităţi pentru bolnavii de diabet; farmacie; magazin Economat, cu produse ieftine, Casă de Ajutor Reciproc. „Toate acestea nu sunt doar pentru pensionari, fiindcă la noi în Uniune se poate înscrie toată lumea, dacă a împlinit 18 ani. Asta deoarece, aşa cum este trecut şi în denumire, o componentă importantă a activităţii noastre o constituie şi Solidaritatea Socială a tuturor cetăţenilor”, a reliefat vicepreşedintele Corodescu Costică.

N.O.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !