Pentru 13.500 euro, UTA riscă enorm!

De Daniel Scridon
1Comentariu
Pentru 13.500 euro, UTA riscă enorm!
După ce, la Comisia de Recurs FRF, a pierdut litigiul cu fostul căpitan, Alin Gligor, UTA nu s-a adresat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, ci direct în instanţele civile, la fel ca Universitatea Craiova lui Mititelu.

Presa de specialitate caracterizează drept „sinucigaşă” decizia conducătorilor clubului UTA, de a se adresa instanţelor civile în „cazul Alin Gligor”. Pe de altă parte, directorul general al echipei fanion a Aradului, Decebal Grădinariu, pare sigur pe sine, spunând că UTA nu riscă nimic. Chiar dacă AFAN-ul avertizează că UTA este la un pas de …excludere.

Povestea

La finalul sezonului trecut, în iulie 2017, UTA decidea rezilierea unilaterală a înţelegerii cu căpitanul Alin Gligor (34 ani), care mai avea contract până în iunie 2018. A fost decizia conducătorilor la refuzul fotbalistului de a ajunge pe cale amiabilă la încetarea raporturilor de muncă. Gligor s-a adresat instanţelor fotbalistice, dar a pierdut la Comisia Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor, în august 2017. A mers mai departe, iar Comisia de Recurs i-a dat dreptate, decizia fiind definitivă şi executorie pe plan intern, începând din 10 octombrie 2017. Fotbalistul devenea liber de contract şi trebuia să încaseze 13.500 euro, echivalentul banilor până la finalul contractului. Hotărârea putea fi atacată de UTA la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), în termen de 21 de zile, dar oficialii arădeni au ales …alt drum.

Pe civil!

Clubul UTA nu a renunţat însă la litigiul cu fostul ei căpitan şi a dus cazul în instanţă. Nu la TAS, cum prevede Statutul FRF, ci direct în civil, la Secţia de Contencios Administrativ a Curţii de Apel Bucureşti. Primul termen a fost fixat pentru 16 februarie, când ar urma să decidă dacă speţa este de competenţa Secţiei de Contencios Administrativ sau a celei Civile.

Decebal Grădinariu, director general la UTA, a explicat decizia: „Acțiunile noastre nu au un caracter personal, împotriva jucătorului, pentru că există un respect vis-a-vis de orice jucător care a purtat banderola de căpitan al acestei echipe, de-a lungul timpului și modul în care își apără interesele, este exact modul în care încercăm să o facem și noi, prin toate mijloacele legale! Am respectat și vom respecta în continuare, regulamentele și hotărârile comisiilor FRF. Nu putem accepta, însă, o situație discriminatorie, în care un jucător obține venituri fără muncă. Pe parcursul celor patru ani și jumătate, de când este activ noul proiect al UTA-ei, am reziliat, pe cale amiabilă, contractele mai multor jucători, arădeni, din alte zone ale țării și jucători de alte naționalități, fără ca aceștia să fie plătiți pentru perioadele în care nu mai activează la noi. Fostul nostru căpitan, arădeanul Gligor Alin, a fost singurul care a solicitat acest lucru, cu care nu suntem de acord, nici ca principiu, nici din respect pentru ceilalți jucători, plecați de la club. Trebuie să subliniez că am respectat deciziile comisiilor federației și am achitat, integral, la termen, suma solicitată de către jucător. În paralel, am inițiat o acțiune, pe cale civilă, împotriva jucătorului. Este exclus ca pentru acest motiv să fim sancționați de FRF”.

gradinaru-5

Riscă excluderea?

Pe de altă parte, Lucian Enache, juristul Sindicatului fotbaliştilor (AFAN), a tras un semnal de alarmă: „Le recomand celor de la UTA să îşi retragă acţiunea în instanţa civilă. Dacă nu, e foarte posibil să ajungem la un nou caz Universitatea Craiova!”.

Pentru cei care au uitat, reamintim că clubul condus de Adrian Mititelu, Universitatea Craiova, i-a reziliat unilateral contractul antrenorului Victor Piţurcă. Acesta a cîştigat la CNSL, inclusiv 7 milioane de euro, conform unei clauze din contract. Cum la Comisia de Recurs cazul a fost respins, clubul oltean a mers direct la Curtea de Apel, în instanțele civile, trecând peste TAS. Fiindcă nu a renunţat la acţiunea în instanţă, FRF a considerat că a încălcat grav Statutul şi a dezafiliat clubul din Bănie în iunie 2011.

Să sperăm că oficialii clubului au avut suficiente argumente când au ales acest drum, iar UTA nu va risca sancţiuni din partea FRF.

Taguri: , , , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor