Pentru B.C. ICIM vacanţa a luat sfârşit

2Comentarii
Pentru B.C. ICIM vacanţa a luat sfârşit
ARAD – Extrem de scurtă a fost vacanţa de iarnă pentru baschetbalistele de la B.C. ICIM Arad.

Motivul: calificarea în 16-imile FIBA Europe Cup, a cărei primă manşă se desfăşoară joi, ora 18, când în Sala Sporturilor din oraşul nostru va poposi gruparea franceză, USO Mondeville. Dumincă seara, sub comanda antrenorului Yoannis Diamantakos, jucătoarele – excepţie americanca Graham, a cărui avion a aterizat în cursul serii la Budapesta – au efectuat o primă şedinţă de pregătire.

Modificări pe lista FIBA

Transferurile din această iarnă, grecoaica Stamati Evdokia, ultima oară la Panathinaikos Atena, şi americanca Sheana Moore, care revine la Arad, echipă cu care are în CV un titlu naţional şi un loc II, i-au obligat pe oficialii grupării să efectueze unele schimbări la nivelul lotului de jucătoare. Astfel, de pe lista FIBA au fost scoase Eniko Tarţa şi Kine Kane, locul acestora fiind luat de proaspetele achiziţii. Şi pe plan intern, există un nume care trebuie să dispară din actualul lot, alături de cel al conducătoarei Eniko Tarţa, la a cărei servicii nu se mai contează în acest sezon. „Bătaia” se dă între Daniela Bucică şi Andreea Orosz, funcţie de răspunsurile acestora la ofertele de prelungire a contractelor pentru încă un sezon, urmând a se lua o decizie.

S-a întărit

Dinspre adversara ICIM-ului din 16-imile FIBA Europe Cup ne parvine o ştire mai puţin plăcută. Nemulţumită de randamentul uneia dintre straniere, USO Mondeville a făcut o înlocuire pe lista FIBA. Americanca Temeka Johnson, campioană WNBA, este ultima noutate din lotul echipei franceze.

D.S.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor