Pentru mine, Aradul nu e o haltă în drum spre Bucureşti!

Pentru mine, Aradul nu e o haltă în drum spre Bucureşti!
Pentru mine, Aradul nu e o haltă în drum spre Bucureşti!
ARAD – Interviu cu Tiberiu Dekany, candidat la Primăria Arad.

Jurnal Arădean: Domnule Dekany, vă solicităm acest interviu pentru că au fost lansate, prin intermediul zvonurilor, o serie de acuzaţii la adresa dumneavoastră. Vrem răspunsuri la aceste acuzaţii deoarece dorim ca arădenii să cunoască adevărul.

Tiberiu Dekany: Da. Ştiu. Vă pot spune că inclusiv sursa acestor acuzaţii o cunosc. E din partea unora care aruncă flori peste tot, aşa ca să-i vadă lumea ce oameni curaţi şi de bun simţ sunt, însă e cu totul invers. Murdăresc pe oricine încearcă să le spună ce greşeli au făcut.

Jurnal Arădean: Bun. Am înţeles mesajul dumneavoastră. Dar ei spun că sunteţi un petrecăreţ. Este asta o calitate pe care trebuie s-o aibă viitorul primar al Aradului?

Tiberiu Dekany: Unii dintre cei care mă critică îmi reproşează că particip la petreceri. Particip, dar nu în exces. Lor le răspund că sunt un om normal, că nu mă feresc, ca şi ei, de ochii şi gura lumii. Îmi place să fiu între oameni şi la bine şi la rău. Şi când suferă, şi când se bucură. Sunt oameni care fac lucruri lipsite de moralitate, dar se grăbesc să ridice piatra şi să acuze.

Dacă discutăm de calităţi, cred că viitorul primar trebuie să fie un om de caracter, să fie dedicat comunităţii şi nu intereselor clientelei politice. El trebuie să respecte legea.

Niciodată, în calitatea de viceprimar pe care am avut-o patru ani, nimeni nu mi-a spus: Ai furat! Unii încearcă să-mi pună în spate asemenea lucruri, imaginându-şi că toţi suntem la fel ca ei.

Jurnal Arădean:Falcă vă spune Tibişor şi de multe ori a amintit – încearcă să sugereze – că nu ştiţi ce s-a întâmplat în Primăria Arad în patru ani cât aţi fost viceprimar. Au bază aceste acuze?

Tiberiu Dekany: Normal că nu au. Domnul Falcă a uitat că din patru ani de zile, eu l-am înlocuit un an. Aceasta e perioada în care a lipsit din Arad.

Arădenii m-au putut vedea peste tot unde s-a muncit, unde s-au realizat investiţii, pentru că am petrecut mult timp între ei. Revenind la întrebare, mă întreb şi eu: Ştie cineva ce s-a întâmplat cu adevărat în Primăria Arad, în mandatul Falcă? Deoarece observ că DNA şi Justiţia fac eforturi mari să afle adevărul despre administraţia Falcă.

Este adevărat, nu cunosc multe din dedesupturile utilizării anumitor fonduri, spre cine au fost direcţionate, pe ce bază etc. De aceea numele Tiberiu Dekany nu-l veţi găsi în niciunul dintre dosarele penale aflate pe masa DNA-ului.

Jurnal Arădean:Păi de ce aţi semnat anumite documente pentru afacerea Elecon? Aţi ştiut despre ce a fost vorba când le-aţi semnat?

Tiberiu Dekany: Faptul că DNA m-a absolvit de orice implicare cu caracter penal în “afacerea Elecon-Fabrica de Zahăr” spune totul. “Băieţii deştepţi” au încercat, ca de obicei, să-şi facă treaba pe spatele altora. Au mizat pe buna mea credinţă. Adevărul a ieşit însă la iveală şi s-a dovedit că n-am nici o implicare în toată afacerea, primarul şi prietenii lui rămânând să dea explicaţii.

Jurnal Arădean: Domnule Dekany, sunteţi cinstit?

Tiberiu Dekany: N-am să vă răspund eu la întrebarea asta. Vă rog să-i întrebaţi pe prietenii mei, pe colaboratorii mei, pe oamenii alături de care am lucrat, am suferit, m-am bucurat. Îi las pe cei alături de care am fost şi pe care am încercat să-i ajut să mă aprecieze. Vă rog să-i întrebaţi pe ei.

Jurnal Arădean: Credeţi că numele dumneavoastră reprezintă un dezavantaj?

Tiberiu Dekany: Nicidecum. Cei care aduc asemenea acuze dovedesc cât sunt de josnici. Aradul este un oraş cu oameni toleranţi, cu spirit multicultural. Eşti român în măsura în care faci ceva pentru români. Şi eu asta fac. M-am născut în Arad şi cunosc modul de a fi şi mândria oamenilor de aici, mai mult decât alţii care s-au mutat doar de 10 ani în Arad. Nu vreau să par deplasat, dar istoria acestui oraş se leagă şi de oameni care au fost mari arădeni prin faptele lor. Nu neapărat prin numele pe care l-au primit de la părinţi.

Jurnal Arădean:De ce nu v-aţi căsătorit până acum?

Tiberiu Dekany: Asta ar fi o altă acuzaţie. Eu cred în valorile familiei şi nu voi lua niciodată asemenea decizii doar de conjunctură, pentru a-mi clădi cariera politică. Viitoarea soţie nu va trebui să fie fiica celui mai influent om din Arad, viitorul naş nu va trebui să fie preşedintele României.

Dragostea şi respectul reciproc sunt singurele criterii care vor sta la baza deciziei mele. Am o familie care îmi este alături în permanenţă. Iar părinţilor mei le port cel mai profund respect.

Jurnal Arădean:Ce vă deosebeşte de Gheorghe Falcă?

Tiberiu Dekany: Unii calcă pe oameni şi pe cadavre, pentru a-şi atinge scopul. Nu vreau să mă folosesc de Arad pentru a face carieră. Eu rămân în Arad, eu nu vreau să ajung ministru la Bucureşti. Pentru mine Aradul nu este o haltă în drumul spre Capitală. Prin modul în care administrează oraşul, domnul Falcă îşi arată dispreţul faţă de Arad.

El încearcă să mutileze fiecare loc semnificativ. Eu cred că Aradul nu trebuie schimbat. Trebuie redescoperit. Împreună cu valorile sale: bulevardul, faleza, ştrandul, cetatea, parcurile, UTA şi oamenii.

A.B.