Pentru sanatatea aradenilor

De Vasile Filip
Pentru sanatatea aradenilor
Bilanţ de activitate al Asociației Studenților Mediciniști Arădeni din cadrul UVVG.

ARAD. Anul 2014 a reprezentat pentru Asociația Studenților Mediciniști Arădeni un an bogat în activități, concentrate în special în domeniul sănătății. La fel ca și în 2013, evenimentele s-au desfășurat pe durata a peste 90 de zile de proiect efectiv.

În ceea ce privesc acțiunile cu caracter medical, au avut loc 50 de acțiuni de prevenție, conștientizare și informare, în 21 de localități, fiecare având o durată cuprinsă între una și cinci zile, majoritatea în municipiul și județul Arad, 18 respectiv 30 (câte patru acțiuni la Roșia Nouă și Petriș, câte trei la Dorobanți și Macea, câte două la Frumușeni și Iratoșu și câte o acțiune la Obârșia, Julița, Pâncota, Aluniș, Corbești, Curtici, Pecica, Vârfurile, Șiclău, Turnu, Vladimirescu și Mândruloc), dar și câte o acțiune în județele Timiș (la Bulgăruș) și Alba (la Valea Lupșii), prin care au fost investigați gratuit 4.064 de pacienți, iar peste 300 de preșcolari și elevi din patru unități de învățământ au fost incluși în programul „Educație între studenți mediciniști și elevi, educație între egali”, aceștia beneficiind de informații medicale, igienă, alimentație și stil de viață sănătos.

În calitate de co-organizator, Asociația Studenților Mediciniști Arădeni a participat în luna martie la a patra ediție a „Săptămânii Pământului în Arad”, unul dintre cele mai importante evenimente de protecție a mediului înconjurător din județ. De asemenea, studenții mediciniști au organizat de-a lungul anului trei concerte în diverse locații din municipiu și la care au participat peste 1000 de persoane.

Asist. univ. drd. Sebastian Popescu, președintele Asociației Studenților Mediciniști Arădeni, din cadrul Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a subliniat că Asociația Studenților Mediciniști Arădeni a organizat în luna mai, 2014, în parteneriat cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, primul Congres Internațional de Medicină Dentară și a fost reprezentată prin lectori la alte șase conferințe sau congrese naționale și internaționale. Au fost organizate 2 work-shop-uri cu tematică medicală, la care au participat peste 250 de studenți și elevi ale liceelor arădene.

„De asemenea, 2014 a însemnat pentru asociație primul proiect („Screening județean pentru prevenirea și depistarea precoce a afecțiunilor cardiovasculare și a diabetului”) finanțat prin fonduri nerambursabile – 6494 RON, puse la dispoziție de Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean Arad, la care s-a adăugat și o contribuție proprie, în valoare de 4.343 RON. Proiectul „Prevenția în sănătate în județul Arad”, desfășurat în colaborare cu laboratorul de analize medicale Technomed Group Arad și medici de familie din mai multe localități din județul Arad a oferit posibilitatea extinderii paletei de investigații oferite gratuit”.

Pe lângă cele două acțiuni caritabile de care au beneficiat peste 250 de persoane, în luna decembrie 2014, reprezentanţii Asociației Studenților Mediciniști Arădeni, au participat, la București, la două evenimente naționale: Gala Sănătăţii şi Gala Națională a Voluntarilor, unde pentru al patrulea an consecutiv, proiectele asociației au fost printre cele mai importante din domeniul sănătății în România.

Partenerii Asociației Studenților Mediciniști Arădeni în 2014 au fost: Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Facultatea de Medicină, Farmacie și Medicină Dentară a U.V.V.G., Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Primăria Municipiului Arad, Direcția de Sănătate Publică Arad, Colegiul Medicilor Arad, Inspectoratul Școlar Județean Arad, Inspectoratul de Poliție Județean Arad – Serviciul Rutier, Technomed Group Arad, Popovici și Asociații, Atrium Mall, Galleria Arad, Activ Club, Verbiță Arad, Policlinica Vlaicu, Asociația Domus Caritatis, Asociația Studenților Informaticieni U.V.V.G., Liga Studenților U.V.V.G., ELSA Arad, Rotaract Club Arad, Rotary Arad, Roche România.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !