Pentru sănătatea arădenilor

35Comentarii
Pentru sănătatea arădenilor

ARAD – Conducerea Municipalului arădean face eforturi pentru a ridica ştacheta spitalului. Interviu cu conf. univ. dr. Teodora Olariu, manager al Spitalului Clinic Municipal

Jurnal arădean:Doamnă
manager, lucrările de reamenajare a clădirii
unde funcţionează Secţia Dermatologie
sunt pe ultima sută de metri. Când se va
muta şi Oncologia în acest imobil?

Teodora Olariu: Noi sperăm că la
sfârşitul acestei luni. Oncologia a fost
„cuiul” nostru. Ne-a pus mari probleme
pentru că funcţiona într-o clădire
retrocedată şi nu puteam investi bani publici
în ea; puteam doar să o zugrăvim, s-o
igienizăm. Dar, în acest an, cu ajutorul
domnului primar şi al senatorilor noştri care
ne-au adus de la bugetul de stat zece miliarde de lei
vechi, am reuşit să refacem clădirea
şi s-o aducem la standarde. Totul e foarte frumos,
acum se fac ultimele finisări, iar la
sfârşitul lunii sperăm să facem
ianugurarea.

Jurnal arădean:Ce se
întâmplă cu secţiile
ORL-Oftalmologie?

Teodora Olariu: E o clădire în
formă de L şi pe o latură este
Dermatologia şi Oncologia, iar pe cealaltă
latură Oftalmologia şi ORL-ul. Ultimele
două au fost reabilitate mai demult, având
saloane şi săli de operaţie care
corespund pentru orice autorizaţie şi unde
sunt condiţii destul de bune de lucru. Pe casa
scărilor s-a zugrăvit şi acum se
finalizează. S-au făcut nişte
ambulatoare noi, integrate în secţii.

Jurnal arădean:Care e
situaţia laboratorului şi secţiei TBC,
care funcţionează în clădiri
retrocedate?

Teodora Olariu: Pentru TBC, primăria
plăteşte chirie Episcopiei – proprietarul
clădirii – peste 100 de milioane de lei vechi pe
lună, iar pentru laborator se plătesc 58 de
milioane. Am găsit şi soluţii pentru a
ieşi din situaţie. Laboratorul va
funcţiona la demisolul clădirii care
găzduieşte Dermatologia şi Oncologia,
avem deja proiectul făcut. Aşteptăm
să primim bani pentru a-l muta în cursul
acestui an. Sperăm să ne ajute
Primăria, că tot ea ne-a
ajutat în ultimii trei ani, cu zeci de miliarde
de lei vechi… E singura administraţie care a
înţeles că sănătatea e
importantă. TBC rămâne,
încă, o problemă.

Jurnal arădean:Cum staţi cu
datoriile?

Teodora Olariu: Am încheiat anul 2009 cu
datorii de 17 miliarde de lei vechi. E mai puţin
decât 19 miliarde – datorii cu care am preluat
spitalul. Cum am reuşit? Am sub control absolut
tot consumul din spital, începând cu prima
siringă şi terminând cu ultimul aparat.
Am o echipă managerială foarte bună. Nu
am tăiat de la medicamente în aşa fel
încât să sufere bolnavul; medicii
noştri sunt bine documentaţi şi
administrează medicaţia strict pe diagnostic.
În acelaşi timp, personalul medical este
instruit să aibă grijă de materialele
sanitare. Dacă există o bună verificare,
se poate.

Jurnal arădean:În anumite
medii, se vorbeşte despre posibilitatea
unificării Spitalelor Municipal şi
Judeţean. Care e opinia dumneavoastră
în legătură cu acest subiect?

Teodora Olariu: Dat fiind că
spitalele dinArad
sunt pavilionare, nu cred că ar fi posibil să
se unească şi să aibă o
singură conducere. Au mai fost situaţii de
acest fel la Satu Mare, Baia Mare şi Braşov,
dar acum se revine la ceea ce au fost înainte de
unificare. Fiind mai mici, poţi să le conduci
mult mai bine. Lucru care se şi vede. Să mai
spunem că, odată cu apropiata
descentralizare, noi ar trebui să trecem la
primărie. Şi asta ne şi dorim: să
rămânem la primărie pentru că
ştim că se poate face ceva. Aşa cum
primăria ne-a ajutat în ultimii ani, sunt
convinsă că o va face şi de acum
încolo, astfel încât arădenii
care se internează la Spitalul Municipal să
beneficieze de servicii cât mai bune. Acest
spital este al arădenilor, iar noi avem
obligaţia de a duce mai departe şi de a
ridica ştacheta acestui spital, care trebuie
să rămână pentru toate
generaţiile prezente şi viitoare.


Spitalul arădenilor

Spitalul Municipal e spitalul
arădenilor
. A fost construit din fonduri
publice şi donaţii ale cetăţenilor
oraşului Arad şi
funcţionează fără întrerupere
de 235 de ani. În prezent, spitalul are 565 de
paturi repartizate pe 19 secţii, din care 12 sunt
de interes judeţean. Graţie fondurilor
alocate, în ultimii ani, de Primăria
Arad
şi Consiliul Local Municipal, de
Universitatea de Vest „Vasile
Goldiş”
, dar şi
mulţumită unor sponsori, 90% din
secţiile spitalului au fost reabilitate. Rolul dr.
Teodora Olariu în procesul de
modernizare a Spitalului Municipal nu este deloc lipsit
de importanţă. Dimpotrivă.


Realizări


Pe lângă rezolvarea probemei
„Oncologie”, conducerea Spitalului
Municipal
se mai poate lăuda cu
amenajarea, în parteneriat cu
UVVG, a unei săli de curs pentru
studenţi (care va fi folosită şi pentru
cursuri de perfecţionare a personalului medical).
Sala are o capacitate de 80 de locuri şi este
dotată cu echipament tehnic informatic. De
asemenea, Capela spitalului – a cărei piatră
de temelie s-a pus în 2008 – a fost ridicată
şi acoperită cu ajutorul sponsorilor. O
altă realizare constă în servirea
hranei bolnavilor în condiţii civilizate,
prin porţii individualizate, în caserole,
aşa cum există în spitalele europene.
Nu în ultimul rând, cu sprijinul
Ministerului Sănătăţii, s-a
reuşit dotarea spitalului cu cinci ecografe de
ultimă generaţie, patru aparate de anestezie
şi dotarea cu aparatură specifică a
Compartimentului de primire urgenţe.

D.D.



35Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor