Pentru tineri: 10.000 de euro

Pentru tineri: 10.000 de euro
REŞIŢA – Guvernul a adoptat o ordonanţă prin care se sprijină construirea de locuinţe proprietate personală.

Nu avem suficiente spaţii locative. Tinerii nu au bani să-şi cumpere sau să-şi contruiască case. Una dintre soluţiile adoptate de către autorităţi a fost Agenţia Naţională de Locuinţe.

Însă, ANL-ul nu reuşeşte să facă faţă cererilor tot mai mari ale românilor. O altă soluţie o reprezintă Ordonanţa de Guvern 7, adoptată de către executiv în acest an. Această ordonanţă reglementează Programul naţional de sprijinire a construcţiei de locuinţe proprietate personală.

Cei ce pot beneficia de acest ajutor sunt tinerii în vârstă de până la 35 de ani, chiriaşii evacuaţi din locuinţele retocedate sau cei rămaşi fără adăpost în urma unor calamităţi naturale.

„Cei ce-şi construiesc locuinţe proprietate personală prin credit ipotecar pot beneficia de o subvenţie de la bugetul de stat de 20%, până la 10.000 de euro“, ne-a declarat secretarul de stat Horia Irimia.

„E o idee binevenită, întrucât nu putem cu toţii să obţinem o locuinţă de la ANL“, spune Maria Dobre, de 23 de ani.

„La câţi oameni, mai ales tineri, sunt fără locuinţe şi trăiesc alături de părinţi, chiar şi această soluţie nu cred să fie de ajuns“, este de părere pensionarul Ioan Carag.

Nina Curiţa

nina.curita@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !