Penultima strigare în Liga 3

De Daniel Scridon
Penultima strigare în Liga 3
După o etapă liberă, „şoimii” din Lipova revin pe terenurile Ligii 3. Băieţii pregătiţi de Flavius Sabău sunt mari favoriţi în confruntarea de sâmbătă, ora 14, de la Pâncota, în faţa „lanternei roşii”, Mama Mia Becicherecu Mic, echipă care a adunat un singur punct din cele 39 puse în joc până acum.

Lucru subliniat şi de preşedintele Radu Pop: „Pornim cu prima şansă în faţa ultimei clasate, dar trebuie să tratăm adversarul cu seriozitate. Mă interesează doar cele trei puncte, nu şi scorul. Apoi, trebuie să câştigăm şi la CNP Timişoara, în ultima rundă, pentru o iarnă liniştită”.

În aşteptarea verdictului Comisiei de Disciplină a FRF, în „cazul Ambulanţa”, unde unii caută rejucarea, iar alţii câştigarea jocului la „masa verde”, Naţional Sebiş şi Lunca Teuz Cermei au parte, vineri, ora 14, de deplasări pe terenuri incomode.

Sebişenii merg la Filiaşi, unde – prin vocea golgeterului Săulescu – caută victoria. Misiune deloc simplă, elevii lui Cosmin Fruntelată fiind o „nucă grea” a seriei, greu de învins. În fine, cermeienii pregătiţi de tandemul Anca-Nagy sunt decişi să cucerească, prin punct(e), Cetatea Devei.

Taguri:


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !