Perchezitii la U Cluj si Petrolul Ploiesti, privind fraudarea cluburilor cu 11 milioane de euro

Reactualizat la:
Perchezitii la U Cluj si Petrolul Ploiesti, privind fraudarea cluburilor cu 11 milioane de euro
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj a obţinut autorizaţie de percheziţie de la instanţa clujeană într-un caz în care s-a început urmărirea penală pentru constituire de grup infracţional organizat şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave, referitor la transferarea cu titlu gratuit a mai multor fotbalişti între cluburile U Cluj şi Petrolul Ploieşti.

Potrivit DIICOT, prejudiciul stabilit în acest caz a fost estimat la 11 milioane de euro.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) informează că, în perioada mai-septembrie 2012, persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acţionat în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a unui număr de 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA.

Poliţia Română precizează că sportivii sunt înregistraţi la noul club, figurând cu o valoare de transfer ridicată, unul dintre ei fiind transferat deja la un al treilea club sportiv contra unei sume apreciate la 250.000 de euro.

Astfel, se estimează că, prin această modalitate, clubul sportiv din Cluj a fost prejudiciat cu aproximativ 10,95 milioane euro (45.225.000 RON), arată Poliţia Română, într-un comunicat remis agenţiei Mediafax.

Finanţatorul Universităţii Cluj, Florian Walter, a anunţat, la finalul sezonului 2011/2012, că părăseşte gruparea ardeleană, urmând ca majoritatea jucătorilor de valoare din lot să se transfere la Petrolul Ploieşti, club la care doreşte să se implice financiar. Florian Walter s-a declarat dezamăgit de autorităţile locale din Cluj-Napoca care nu s-au implicat în susţinerea echipei.

În vara acestui an, Petrolul Ploieşti a transferat doisprezece fotbalişti de la Universitatea Cluj: Mircea Bornescu (portar, 32 ani), Sebastian Achim (fundaş, 25 ani), George Galamaz (fundaş, 31 ani), Lukasz Szukala (fundaş, 27 ani), Constantin Grecu (fundaş, 23 ani), Dorinel Popa (mijlocaş, 23 ani), Ovidiu Hoban (mijlocaş, 29 ani), Laurenţiu Marinescu (mijlocaş, 27 ani), Adrian Cristea (mijlocaş, 28 ani), Marian Cristescu (mijlocaş, 27 ani), Nwakaeme Tony (atacant, 23 ani) şi Gheorghe Grozav (atacant, 22 ani).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !