Performanţe pe toată linia la CS Universitatea Arad

De Dan Lazar
Performanţe pe toată linia la CS Universitatea Arad
Primele medalii „studenţeşti” din 2017 au venit la atletism, judo şi gimnastică aerobică, ultimele la Openul Cehiei din weekend-ul trecut.

Ovidiu Şerban (preşedinte), Ramona Haidu (coordonator secţia de gimnastică aerobică) şi Marian Grindei (rugby) au prezentat, miercuri, ultimele perfomanţe din „viaţa” Clubului Sportiv Universitatea Arad.
În cadrul conferinţei de presă, Ovidiu Şerban a anunţat că pune accent tot mai mult pe judo şi atletism, iar cele două secţii au primit întăriri, noile achiziţii urcând deja pe podiumuri. La judo a fost transferat Vlad Luncan (18 ani), vicecampion naţional de seniori la categoria 60 de kilograme, venit de la Liberty Oradea. „Secţia de judo numără opt sportivi, coordonaţi de antrenorul Mihai Telechi, iar la sfârşitul acestei săptămâni participă la Campionatul Naţional sub 21 de ani, de la Drobeta Turnu Severin”, spune Şerban.
CSU Arad a dat lovitura şi la atletism, noua achiziţie, Nicolae Coman (19 ani), sportiv cu dublă legitimare cu CSA Steaua, devenind triplu medaliat la „Naţionalele” în sală. „În zilele următoare vom semna şi cu o mare speranţă a semifondului românesc”, a mai spus Şerban.

Medalii la Openul Cehiei

Secţia de gimnastică aerobică este în continuare „regina” clubului universitar. Gimnastele s-au remarcat chiar în weekend-ul trecut, la Openul Cehiei, unde CSU a încheiat competiţia juniorilor I cu un bilanţ notabil: două locuri întâi, la aerobic dance şi grup, locul doi la trio şi locurile 4 şi 5 la individual. Clubul arădean a fost reprezentat de: Denisa Maxinan, Francesca Morar, Zsofia Meszar, Anna Meszar, Alexandra Perpelici, Anamaria Rugină, Iasmina Cuzmanov şi Dacina Neciu. La juniori III, CS Urania Arad a obţinut un loc doi la grup şi locul trei la trio. „Avem un viitor frumos, sportivi de mare perspectivă, care îşi doresc să facă performanţă”, a spus Ramona Haidu, antrenoare a secţiei de gimnastică aerobică.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase