Perioadă dificilă pentru Depp

Johnny Depp
Johnny Depp
Fiica actorului Johnny Depp şi a cântăreţei Vanessa Paradis, Lily-Rose, este internată de nouă zile într-un spital din Marea Britanie, fiind foarte grav bolnavă.

Starul din Piraţii din Caraibe, în vârstă de 43 de ani, şi partenera sa, Vanessa Paradis, sunt extrem de îngrijoraţi şi aproape nu au părăsit deloc salonul în care este internată fetiţa.

„Personalul l-a recunoscut imediat după ce a intrat pe uşă. Nu a cerut favoruri speciale dar a dorit ceea ce este mai bun pentru copilul său, ca orice părinte. Trece printr-o perioadă dificilă, dar stă în salon de dragul fiicei şi familiei lui, rugându-se să se facă bine”, a indicat o sursă din spital. Depp a folosit o uşă de acces pentru personalul spitalului, pentru a nu atrage atenţia.

Detaliile despre boala şi starea sănătăţii lui Lily-Rose nu vor fi date publicităţii, pentru a nu încălca intimitatea familiei. Johnny este un tată dedicat şi a vorbit deseori despre turnura pozitivă pe care a luat-o viaţa sa după ce s-au născut copiii săi, Lily-Rose, în vârstă de şapte ani, şi John Jack, în vârstă de patru ani: „Sunt cel mai grozav lucru care mi s-a întâmplat vreodată în viaţă. Nu am crezut niciodată că aş putea simţi o dragoste atât de profundă”.

Cristina Puşcaş



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !