Peste 150 de persoane au protestat la Sânicolau Mic

De Valentin Goran
12Comentarii
Peste 150 de persoane au protestat la Sânicolau Mic
Protestul a adunat la ieșirea din Sânicolau Mic, spre Fântânele, peste 150 de arădeni, sâmbătă, 21 iulie, după ora 13:00. Pentru aproximativ 20 de minute circulația a fost blocată.

Totul a pornit de la proiectul PrimărieiArad de a realiza un depozit pentru deşeuri din construcţii şi demolări pe o suprafaţă de 6,5 hectare (suprafață a cărei folosință ar urma să fie modificată din teren arabil în extravilan în zonă de depozitare deșeuri inerte), la ieșirea din Sânicolau Mic spre Fântânele. O parte din locuitorii din cartier s-au revoltat și au ieșit sâmbătă în stradă. La locul protestului a fost prezent un echipaj al IPJ Arad și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad. Tot la fața locului au fost prezenți și consilieri locali ai PSD, consilierul local PSD – Ilie Cheșa și consilierul județean PSD – Marius Sulincean. Consilierul Ilie Cheșa este și cel care a depus o solicitare în numele arădenilor din Sânicolau Mic la Primăria Municipiului Arad.

anexa-1

anexa-2

Au blocat circulația

La un moment dat protestatarii, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la atentatul la sănătatea lor – precum au declarat, au început să meargă înainte și înapoi pe trecerea pentru pietoni blocând astfel circulația pentru aproximativ 20 de minute. „Ne aflăm aici deoarece domnul primar vrea să amplaseze o groapă de gunoi la marginea cartierului, vorbim de un kilometru și jumătate. Avem copii nu vrem să îi expunem la acest focar de poluare. Poate afecta și pânza freatică. Noi nici măcar nu am fost informați, consultați pe această problemă. Nu este normal, doar în campanie electorală vin toți politicienii să discute cu noi, după vot nu mai este nimeni interesat de cartierele mărginașe. Nici nu am știut de această decizie, am fost informați de către consilierii locali ai PSD. Cred că suntem aici vreo 200 de locuitori ai cartierului”, a menționat unul dintre protestatari.

La transparenţă

Proiectul este la transparență din data de 10 iulie 2018 iar cei care au sugestii și opinii le pot depune până luni, 23 iulie. Cu siguranță opiniile și revolta celor de la Sânicolaul Mic, prin intermediul aleșilor PSD, va ajunge la dosar. Care va fi efectul acestui protest, va fi sau nu va fi modificat proiectul, se va afla în ședintele următoare de CLM. Cu siguranță însă subiectul va fi exploatat de partidele politice și va constitui, probabil, motivul unor dezbateri aprinse. De dragul oamenilor sau de dragul luptei politice…

Molozul se mută în Sînicolau Mic



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor