Peste 700 de misiuni pentru pompieri și paramedicii SMURD în luna aprilie

De Ioana Costas
Peste 700 de misiuni pentru pompieri și paramedicii SMURD în luna aprilie
O lună plină de intervenții! De asta au avut parte atât pompierii cât și paramedicii SMURD.

La 742 de intervenții au fost solicitați pompierii din subunitățile ISU Arad și paramedicii SMURD în luna aprilie. Pe de altă parte, serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă au gestionat – singure sau în cooperare cu pompierii militari – 116 situaţii de urgenţă. Cele șapte subunități ale inspectoratului au intervenit la 51 de incendii, au luat parte la șase misiuni de descarcerare, au intervenit în 15 cazuri de asistență persoane, în două cazuri de asanare de muniție rămasă neexplodată și au luat parte la opt evenimente publice de amploare care pot genera situaţii de urgenţă.

De asemenea, echipajele SMURD din cadrul subunităţilor au fost solicitate la 656 de cazuri unde au asistat medical 100 de copii şi 801 adulţi. În 11 cazuri forţele au fost întoarse din drum, iar în 24 de cazuri nu a mai fost necesară intervenţia acestora.

Serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă au intervenit – singure sau în cooperare cu cele profesioniste – pentru stingerea unui număr de 9 incendii, au avut o misiune de descarcerare și o misiune de asigurare/supraveghere a zonei de producere probabilă a situaţiei de urgenţă şi 105 urgenţe medicale de tip SMURD. Toate cele 105 misiuni de tip SMURD au fost gestionate de către Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Nădlac, fiind asistaţi medical 20 copii şi 88 adulţi. Pompierii au efectuat luna trecută și exerciții. „În vederea pregătirii de specialitate a personalului operativ, în luna aprilie s-au desfăşurat șase exerciţii cu forţe în teren la diferite obiective din judeţ”, a precizat maiorul George Pleșca, purtător de cuvânt în cadrul ISU Arad.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase