Peste trei mii de locuri în liceele arădene

De Eugen Rogojan
Reactualizat la:
Peste trei mii de locuri în liceele arădene
Peste trei mii de locuri, în peste 110 clase, sunt puse la dispoziția absolvenților de clasa a VIII-a, în județul Arad.

Planul de școlarizare pentru anul școlar 2018-2019, realizat de Inspectoratul Școlar Județean Arad pentru forma de învățământ „Zi” la clasa a IX-a, prevede 3.164 de locuri disponibile, în 113 clase. Dintre acestea, 308 de locuri în 11 clase sunt destinate învățământului vocațional – 112 locuri la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” (Instrumentist, corist, instructor muzical; Instructor de teatru; Desenator tehnic arhitectură și design; Tehnician tehnici artistice, fiecare câte o clasă), 56 la Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” (Învățători-educatoare – două clase), 56 la Liceul cu Program Sportiv (Sportiv – două clase), 28 la Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” (Teologie baptistă – o clasă), 28 la Liceul Teologic Penticostal (Teologie penticostală – o clasă), 28 la Seminarul Teologic Ortodox Arad (Teologie ortodoxă – o clasă).

De asemenea, sunt prevăzute două clase de învățământ special, cu 24 de locuri disponibile, în total. Este vorba despre o clasă la Liceul Special „Sfânta Maria”, cu specializare Tehnician operator tehnică de calcul în domeniul „electronică automatizări” și una la Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan” – Penitenciar, cu specializare Tehnician designer mobilă și amenajări interioare, în domeniul „fabricarea produselor din lemn”. Două clase cu 28 de locuri fiecare pune la dipsoziție și învățământul particular, ambele la Colegiul Particular „Vasile Goldiș” din Arad – una de tehnician în activități economice, cealaltă de filologie.

„La învăţământul liceal de zi si la învăţământul profesional de stat cu durata de 3 ani s-au alocat, pentru candidaţii de etnie rromă, câte 2 locuri pe clasă, la fiecare domeniu de pregătire, profil şi specializare sau calificare. Nu se alocă locuri pentru candidaţii rromi la clasele cu profil bilingv”, spun reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Arad.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !