Peste zece mii de țigarete de contrabandă, confiscate la Pîncota

De Ioana Costas
3Comentarii
Peste zece mii de țigarete de contrabandă, confiscate la Pîncota
PÎNCOTA. Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Arad, s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii orașului Pîncota l-au oprit în trafic și au descoperit în autoturismul condus de acesta 10.400 de țigarete timbrate necorespunzător, susceptibile a proveni din contrabandă.

Pe deasupra, oamenii legii au mai găsit asupra tânărului și 5.100 de lei. „Polițiștii orașului Pîncota au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, o acțiune pe raza localității, pentru depistarea persoanelor care nu respectă legislația privind produsele accizabile. Astfel, a fost depistat în trafic, pe raza localității Pîncota, un tânăr de 20 de ani, din Arad, în timp ce transporta cu un autoturism 10.400 de țigarete timbrate necorespunzător, având asupra sa și 5.100 de lei, susceptibile a proveni din contrabandă”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad. Potrivit acestora, întreaga cantitate de țigarete, precum și banii, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, pe numele arădeanului fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și deținere de produse accizabile în afara regimului suspensiv. De asemenea, polițiștii continuă verificările pentru documentarea întregii activități infracționale a tânărului.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor