Pe deasupra, oamenii legii au mai găsit asupra tânărului și 5.100 de lei. „Polițiștii orașului Pîncota au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, o acțiune pe raza localității, pentru depistarea persoanelor care nu respectă legislația privind produsele accizabile. Astfel, a fost depistat în trafic, pe raza localității Pîncota, un tânăr de 20 de ani, din Arad, în timp ce transporta cu un autoturism 10.400 de țigarete timbrate necorespunzător, având asupra sa și 5.100 de lei, susceptibile a proveni din contrabandă”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad. Potrivit acestora, întreaga cantitate de țigarete, precum și banii, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, pe numele arădeanului fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și deținere de produse accizabile în afara regimului suspensiv. De asemenea, polițiștii continuă verificările pentru documentarea întregii activități infracționale a tânărului.
Peste zece mii de țigarete de contrabandă, confiscate la Pîncota
Peste zece mii de țigarete de contrabandă, confiscate la Pîncota
PÎNCOTA. Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Arad, s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii orașului Pîncota l-au oprit în trafic și au descoperit în autoturismul condus de acesta 10.400 de țigarete timbrate necorespunzător, susceptibile a proveni din contrabandă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad atrage atenţia asupra faptului că au apărut noi metode prin care arădenii sunt lăsaţi fără bani.
Local
Acesta se afla parcat în curtea unei societăți comerciale. Mașina a ars în întregime.
Local
În cadrul unei conferinţe de presă susţinută la sediul USR Arad de către deputatul Adrian Wiener şi deputata Cristina Prună au fost dezbătute soluţiile legate de energia termică şi costurile aferente acesteia. Pe lângă modernizarea sistemului de termoficare au fost abordate şi subiecte precum anveloparea blocurilor și alternative prin încurajarea prosumatorilor, dar și a comunităților de energie.
Advertorial
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară.
ARADON Sport local
Ambele echipe au urcat un loc față de sezonul precedent, după ce arădencele au oprit dominația campioanei ultimilor ani, Sepsi.
UT Arad
Dorinel Munteanu și elevii săi au călătorit toată noaptea, iar la ora 11:30 au antrenament pe ICRTI!
Advertorial
ADVERTORIAL. Consiliul Judeţean Arad a reuşit ceea ce foarte puţine Consilii Judeţene din ţară au putut: a câştigat 18 proiecte europene cu confinanţare de numai 2%! Adică, a câştigat peste 300 de milioane de lei şi a contribuit cu doar 6 milioane!
Citiți principiile noastre de moderare aici!