Petiţii înaintate prefectului

2Comentarii
Petiţii înaintate prefectului
ARAD – Reprezentanţii sindicatelor ce fac parte din Alianţa Bugetarilor de la nivelul judeţului Arad s-au întâlnit, la orele prânzului, la sediul Prefecturii, cu prefectul Călin Bibarţ şi reprezentanţi ai organizaţiilor locale PD-L şi PSD, Gheorghe Falcă, respectiv Anghel Rădulescu.


Astfel, liderii din Sindicatul Democratic din
Învăţământ, Sindicatul Liber
din Învăţământul
Arădean
, Sindicatul Camera
Judeţeană a Medicilor, U.T. CSDR
Arad, Sindicatul TESA al Spitalului
Clinic Municipal, Sindicatul Universitaria din
cadrul Universităţii „Aurel
Vlaicu”, Sindicatul Finanţe Arad,
Sindicatul TESA al Spitalului Clinic Judeţean
Urgenţă, Sindicatul „A. Maior”
Arad, Sindicatul Sanitas Arad şi
Sindicatul Public Arad au înaintat prefectului o
petiţie, nemulţumiţi de
inechităţile care vor apărea în
rândul bugetarilor odată cu aplicarea Legii
cadru privind salarizarea unitară a personalului
plătit din fonduri publice. Alianţa
Bugetarilor solicită conducerii celor două
partide aflate la guvernare:


• renegocierea, în regim de
urgenţă, a Legii menţionate;


• stoparea disponibilizărilor în
sectorul bugetar de la nivelul judeţului;


• renunţarea la acordarea concediului
fără plată forţat.


O altă petiţie a fost înaintată
prefectului de către sindicatele din
învăţământ. Prefectul
Bibarţ le-a spus sindicaliştilor,
în încheierea întâlnirii:
„Poziţia mea nu poate fi alta decât a
Guvernului, al cărui reprezentat sunt. Aş
dori din partea sindicatelor să văd
aceeaşi incisivitate şi în alte
domenii, nu doar în ceea ce priveşte
revendicările materiale.”

G.K.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor