Petițiile arădenilor, între succes și nepăsare

De M.B.
Petițiile arădenilor, între succes și nepăsare

Sute de arădeni au inițiat petiții online, însă marea majoritate a acestora nu au reușit să strângă mai mult de câteva semnături, unele fiind chiar bizare, în timp ce altele au atras adepți din toată lumea.

În ultimii ani, sute de arădeni au inițiat petiții online pe site-urile de specialitate, fie pentru a susține o cauză a comunității din care fac parte, fie pentru a-și căuta susținere după ce ar fi suferit o nedreptate. Mai există și categoria celor care au lansat cereri care nici nu intră în competența autorităților pentru a fi soluționate, unele chiar neobișnuite sau amuzante.

Petițiile formulate de arădeni au rămas, în general, fără un rezultat favorabil, puține fiind cele care și-au atins scopul, mai mult acela de a atrage atenția asupra unei probleme. Unele dintre cereri abia au reușit să adune câteva semnături, în timp ce altele au mii de adepți.

O vrem pe Lola!”

Printre cererile neobișnuite se numără cele ale unor persoane care sperau să reușească să aducă în Arad artiști pe care îi îndrăgesc. Puțini au fost, însă, cei dispuși să se alăture unor astfel de inițiative. De exemplu, o petiție numită „Vrem concert Lala Band în Arad !!!” a convins doar o tânără de 26 de ani să o semneze, deși eventualii fani au avut patru ani la dispoziție, pentru că inițiativa este din 10 februarie 2014. „Această petiție am creat-o pentru toți fanii care vor ca Lala Band să vină în Arad cât mai repede”, a scris inițiatorul.

Un alt arădean o vrea pe Lola în orașul nostru. Petiția sa „O vrem pe Lola la Arad!” are patru semnături, așa că nu e de mirare că artista de 35 de ani din Vaslui (Laura Petrescu) nu a ajuns pe scenă la vreun eveniment public.

Un post de radio și un magazin

În categoria cererilor personale fără succes se mai numără petiția unui arădean care își dorește ca postul de radio Rock FM să emită pe o frecvență și în județul nostru. „E singurul radio românesc specializat pe classic rock (…) Consider că este necesar ca acest post să emită și în județul nostru, deoarece multe persoane de aici apreciază muzica de calitate”, a scris inițiatorul. Cererea sa a adunat însă doar 15 semnături într-un an.

Prea puțini semnatari a reușit să atragă și inițiatorul petiției „Vrem Decathlon în Arad”. El a invocat pasiunea pentru sport a multor arădeni care ar avea astfel un magazin de specialitate mai aproape, însă doar 35 de persoane au semnat petiția.

Vrea Panonia

O altă petiție neobișnuită urmărea demiterea președintelui PMP Arad, Florin Remețan, pentru că „PMP Arad are urgentă nevoie de restabilire și reorganizare, până nu-i fuge pământul de sub picioare”. Numai că inițiatorul nu și-a trecut numele, astfel că nici nu a avut succes, doar două persoane semnând petiția.

În schimb, zeci de arădeni din aproape 5.500 de semnatari din toată țara au ales să se alăture petiției „Autonomie pentru Panonia românească, Crișana de vest”. Inițiatorul cere ca un teritoriu format din patru județe din Ungaria aflate la granița cu România să devină independent de statul vecin, din punct de vedere administrativ, inițiativă ce pare a fi un răspuns la cererea unor maghiari privind autonomia Ținutului Secuiesc.

Pentru comunitate

De succes au avut parte câteva petiții care au urmărit problemele comunităților. De exemplu, „Salvați Parcul Eminescu din Arad” a adunat peste 3.000 de semnături, în 2014. Inițiatorii se opuneau propunerii administrației locale de a reamenaja parcul, astfel încât să includă și o parcare, subiect care a fost intens dezbătut și în presă.

Arădenii s-au mai „luptat” pentru păstrarea bazei aeriene SMURD la Arad, atunci când s-a propus mutarea elicopterului la Timișoara, dar și pentru salvarea clădirii Teatrului Hirschl, aflată în paragină, petiții care au atras sute de semnături.

Există și subiecte de interes local care nu au atras adepți când au fost transpuse în petiții. De exemplu, doar 113 persoane au semnat petiția USR Arad ce își propunea blocarea majorării unor taxe și impozite locale. Petiția a fost lansată în decembrie, dar la scurt timp Consiliul Local a adoptat majorările. Totuși, în ianuarie, tot în urma unor „valuri” create în presă de USR, Primăria s-a răzgândit și a cerut Consiliului Local revenirea la nivelul taxelor de anul trecut, ceea ce s-a și întâmplat.

Petiții fără succes au fost și cele cu privire la starea deplorabilă în care se află drumul Arad-Șiria sau la posibilitatea exploatării gazelor de șist în județul nostru. Cererea de reasfaltare a drumului județean degradat a atras puțin peste 30 de semnături, ea fiind lansată de câteva zile, în timp ce de „lupta” cu marile companii care ar vrea să extragă gaze de șist are puțin peste o sută de adepți.

O petiție care a făcut valuri

Povestea unei femei care a trăit o experiență teribilă în Sebiș a atras un interes major. În doar patru zile, peste 110.000 de români de pe toate continentele au semnat petiția „Abuzurile din România trec oceanul”, lansată în 9 ianuarie 2014. „Am fost bătută în fața blocului unde locuiesc în Sebiș, în data de 13.03.2006, cu 30 lovituri cu parul de către mercenari plătiți și aduși la locul săvârșirii faptei de către un ofițer SIPI UM 0215 Arad”, a scris femeia, care susținea că a avut nevoie de 65 zile de îngrijiri medicale. Ea reclama că dosarul penal aflat pe rol la Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casație și Jutiție a fost tergiversat, fapt care ar fi fost sesizat și fostului președinte al României Traian Băsescu. „Doresc ca dosarul să fie instrumentat, nu să fie pierdut printre dosare”, a scris femeia.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !