Petre: “Rezultat mincinos” vs. Todea: “Victorie meritată” 

De Leo Sfara
Reactualizat la:
1Comentariu
Petre: “Rezultat mincinos” vs. Todea: “Victorie meritată” 
La finalul partidei de la Suceava, dintre Foresta și UTA, cei doi antrenori au avut păreri diferite față de rezultatul final al meciului.

“A fost un meci frumos, peste nivelul ligii secunde. Vreau să-mi felicit jucătorii pentru atitudinea și plăcerea lor de a juca fotbal în unele momente ale partidei. Da, s-au făcut și niște greșeli destul de grave, pe care le vom remedia la jocul următor. Rezultatul este mincinos, puteam chiar câștiga meciul, dar nu vreau să fiu prea dur cu adversarii noștri, însă un egal era meritat. Este dureros să pierzi pe final de meci, dar asta este, o vom lua de la capăt și vrem să câștigăm la Târgu Jiu. În general, nu-mi place să comentez arbitrajul, dar azi meritau mult mai mult. Într-adevăr, am avut impresia că în două faze se putea dicta altceva. Măcar în una din ele, dacă primeam mai mult, poate altul era rezultatul acum” – a declarat Florentin Petre, tehnicianul Forestei.

20171028_131412_resized
Nebunia de la finalul meciului de la Suceava, cu UTA victorioasă pe final, în prelungiri, a făcut ca intervenția Salvării, chiar pe marginea terenului, să nu fie observată. Dar, lucrurile au stat cât se poate de rău pentru fundașul echipei UTA, Alexandru Manea, care a fost urcat în Ambulanța trasă p...

La rândul său, antrenorul celor de la UTA, Cristi Todea a spus: “Știam că ne așteaptă un meci greu, contra unei echipe care a avut antrenor nou. Foresta a fost motivată încă din primul minut, și-a dorit dorit să câștige, a avut o atitudine bună, dar – până la urmă – noi am avut o comportare și o atitudine și mai bună. Este victoria băieților, este victoria echipei, este un meci care ne dă speranțe pentru viitor. E o victorie meritată, vrem să continuăm cu aceste victorii.  Nu știu dacă a fost o cădere pe final, dar și ei au schimbat puțin, au venit cu doi atacanți, cu tot ce au avut mai bun pe bancă și au pus puțină presiune pe noi. Într-adevăr, a fost un interval de timp în care au dominat probabil ostilitățile. Dar, ceea ce au făcut băieți azi a demonstrat că sunt vii, trăiesc, și chiar dacă au fost egalați, au reușit să câștige pe final, ceea ce numai și numai meritul lor”.

20171028_110511_resized
Formații oficiale: Foresta: Began - Onofraș, Masella, Mendes, Belevschi, Renquin, Acolatse, Stanescu, Sumănariu, M. Matei, Kimbaloula. Rezerve: Bâlbă - Cordoș, Bosânceanu, Coroamă, Dali-Aman, Secrier, Cerlincă. UTA: Mureșan - Manea, Iuga, Ciucă, Burlă - Strătilă, Polgar, Asani, Hlistei - Stahl, Flor...



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor