Piaţa Obor, pregătită de sacrificare

7Comentarii
Piaţa Obor, pregătită de sacrificare
Se dă startul la tăierea mieilor, carnea specifică Paştelui putând fi cumpărată până sâmbătă, inclusiv.

De miercuri, în piaţa Obor vor fi prezenţi crescătorii care vor să vândă miei vii dar şi să sacrifice miei, în vederea comercializării lor. TOP le pune la dispoziţie o gheretă special amenajată în acest sens. „Astăzi cei de la DSV vor merge să vadă dacă sunt respectate toate condiţiile igienice, iar de mâine la Obor se vor regăsi mieii”, spune Mirela Iliese, directorul TOP. În municipiu, comercializarea cărnii de miel este permisă doar în halele agroalimentare din pieţele Mihai Viteazul şi Catedralei.

Din motive mai greu de înţeles, comercianţii de carne de miel nu s-au prea înghesuit în piaţa Mare; în piaţa Mică în schimb, se vinde deja carnea specifică Paştelui. Multor arădeni li se pare mare preţul de anul acesta al kilogramului de miel, 25 de lei, în creştere cu 5-7 lei faţă de cel de anul trecut; ei speră că vor putea cumpăra ceva mai ieftin în ultima zi înainatea Paştelui, sâmbătă. Numărul comercianţilor din hala Mihai Viteazul e în creştere de la o zi la alta. Tariful ce trebuie plătit TOP-ului de către vânzătorii de carne de miel este de 2,3 lei kilogramul de miel tăiat.

Condiţii pentru sacrificarea mieilor

Până sâmbătă inclusiv, Oborul va fi centru de sacrificare a mieilor, în municipiu. Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad (DSVSA) a aprobat sacrificarea şi comercializarea cărnii de miel în alte cinci locaţii din judeţ: Mâsca nr. 307, Mâsca – Complex Zootehnic F.N., Hălmagiu, str. Crişan nr. 10, Şiclău nr. 88, Caporal Alexa nr. 237. Ciobanii care vin cu miei pentru sacrificare trebuie să aibă certificat sanitar veterinar pentru animale și foaie de mișcare. Animalele trebuie să fie identificate prin crotaliere și înregistrate în baza de date. Înainte de transport, mieii trebuie să fie examinaţi de către medicul veterinar de pe raza localităţii unde este înregistrată exploataţia de animale.

JA – G.K.

Taguri: , , ,


7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor