Piața Soarelui, încremenită în timp

De Valentin Goran
5Comentarii
FOTO: Valentin Goran
FOTO: Valentin Goran
Se stă pe loc de ani de zile. Între timp vorbim de focar de infecție, dărâmături, multă rugină, casă pentru boschetari și gunoi.

Arad. Locul unde a funcționat Piața Soarelui, o piață cunoscută în trecut de micălăceni și nu numai, arată acum deplorabil. Focar de infecție, dărâmături, multă rugină, casă pentru boschetari și gunoi. În primăvara anului 2017 au debutat primele lucrări de dezafectare a pieței iar speranţele arădenilor au renăscut. Mai mult, în 15 februarie 2018, chiar noi vă anunțam că se începe demolarea acestei piețe. Atunci, vă spuneam faptul că, printre altele, „consilierii locali municipali au aprobat Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii (DALI) şi indicatorii tehnico-economici pentru lucrările de demolare” şi că Primăria ar urma să plătească 335.814 lei (cu TVA), de la bugetul local, pentru investiţia care ar urma să se întindă pe o perioadă de cinci luni. Tot atunci eram asiguraţi că „în final, va rămâne doar platforma de beton pe care cândva a fost Piaţa Soarelui”.

Şi se mai se zvonea că aici va fi construită o parcare în cadrul proiectului de regenerare urbane, care va lua elegant locul pieței. Ei bine, cinci luni au trecut de la data de 15 iulie. Şi tot nimic.

Pas pe loc, în mizerie

După cum puteți vedea în imaginile pe care le-am realizat acum, aici, pe acest așa zis șantier timpul s-a oprit în loc. De acest lucru profită, ca de obicei, boschetarii care dorm în camerele dezafectate și fac un gunoi de nedescris în această zonă dintre blocuri unde trăiesc sute de familii. Pentru dumneavoastră, cititorii noștri, am luat legătura cu Primăria Municipiului Arad pentru a vedea de ce se stă pe loc aici și am aflat. Pentru că… aici va fie construită o parcare în cadrul proiectului de regenerare urbană.

Începe demolarea pieței?

Până atunci însă, Primăria Arad este (tot) în faza de obţinere a autorizaţiei de demolare a Pieţei Solare, ne spun reprezentanții Primăriei Arad. Aceștia mai susțin că estimează că, la jumătatea săptămânii viitoare, se va da ordinul de începere a lucrărilor. „Primăria municipiului Arad împreună cu SC TOP SA au salubrizat în repetate rânduri această zonă. Din păcate, cetăţeni lipsiţi de un minim respect faţă oraş şi locuitorii săi continuă să depoziteze lucrurile de care nu mai au nevoie pe suprafaţa de teren respectivă. Având în vedere faptul că lucrările de demolare sunt pe punctul de a începe, vom dispune atunci o nouă acţiune de igienizare a zonei”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, Ralu Cotrău purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor