Pietrele

Decizia acceptării echipei UTA II în Liga IV, după ce s-au scurs şase etape din actualul sezon, în locul retrasei AS Dorobanţi, a stârnit revolta majorităţii conducătorilor de cluburi din primul eşalon fotbalistic judeţean.

O „ploaie de pietre” s-au abătut asupra lui Dorel Cura şi a echipei sale din fruntea AJF Arad.
Acceptate cu stoicism, „pietrele” de ieri, s-au transformat în flori şi felicitări. După doar două luni de zile. Chiar şi cei mai înverşunaţi contestatari ai (i)legalităţii hotărârii de primire în Liga IV a celor de la UTA II, îşi pun cenuşă-n cap, fiind conştienţi că Alex Capătă n-ar fi explodat şi nu ar fi ajuns să joace şi, mai ales, să devină eroul „Bătrânei Doamne”, dacă satelitul n-ar fi avut o competiţie oficială unde să se exprime. Altfel spus, echipa fanion a Aradului a câştigat un jucător (şi) datorită curajului celor de la AJF Arad de a forţa regulamentul. Iar mâine, în rolul lui Alex Capătă, poate intra un alt tânăr jucător din grădina „Doamnei” fotbalului românesc.

D.S.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !