Piroş Security, la o victorie de promovare!

De Daniel Scridon
Piroş Security, la o victorie de promovare!
RM. SĂRAT. Singurul eşec din sezonul de primăvară în Liga a II-a de fotbal feminin pentru fetele pregătite de Gigi Cameniţă a făcut ca gruparea arădeană Piroş Security să cedeze fotoliul de lider învingătoarelor de la Onix Rm. Sărat.

A fost 2-1 pentru gazde (golul nostru fiind semnat de Liheţ), victorie venită dintr-un penalty discutabil pe finalul jocului, pentru un presupus henţ la Bodnar, care a şi fost eliminată.

Chiar și așa, promovarea în eșalonul doi e la o victorie distanță, care – probabil – va veni week-endul viitor, la Baia Mare, pe terenul codașei Venus.

„Păcat că am pierdut locul 1, dar obiectivul e promovarea și-l putem realiza și de pe poziția secundă. Sperăm să desfacem șampania chiar după meciul următor”, spune tehnicianul „leoaicelor”, Gigi Cameniță, care a mizat pe următoarele jucătoare: Meszaros – Bodnar, Liheț, Marcea, Neducsin, Gal (min. 46, Țînţar), Olariu, Dobrea, A. Bălaș, Muscă, Adam.

„Zdrobite” sub Feleac!

În cadrul etapei a 12-a din eşalonul secund al fotbalului feminin românesc – acolo unde tinde să ajungă şi Piroş Security – fetele de la CS Ineu au făcut act de prezenţă în deplasarea de la Cluj. „Satelitul” campioanei naționale, Olimpia Cluj, a făcut legea pe teren pentru un 11-2 final ce ne scutește de prea multe comentarii. Pentru formația pregătită de Cristi Sculici au punctat Preală și Cociuba.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase