Pistru intră în luptă pentru şefia PNL

De Simion Todoca
17Comentarii
Pistru intră în luptă pentru şefia PNL
După ce, printr-un Comunicat, primarul oraşului Ineu, Călin Abrudan, a anunţat că îşi retrage candidatura la preşedinţia organizaţiei judeţene PNL Arad, acesta a organizat o conferinţă de presă împreună cu Eusebiu Pistru.

Deputatul a declarat că îşi depune el candidatura, iar Abrudan şi-a anunţat sprijinul total pentru el. Cei doi sunt convinşi că şansele de a câştiga sunt foarte mari, dar au ţinut să sublinieze că o competiţie internă nu înseamnă o rupere, iar echipa PNL Arad, indiferent cine va fi învingătorul, trebuie să rămână unită şi puternică şi după alegerile judeţene. „Vreau ca organizaţia PNL Arad să redevină cea mai puternică din ţară, dar cu o conducere aleasă de jos în sus, care să aducă o relaţie de respect şi comunicare cu toţi membrii partidului şi cu alegătorii. De 15 ani sunt alături de Falcă şi avem împreună multe realizări, dar nu trebuie omis faptul că fără o echipă unită nimic nu ar fi fost posibil. realizările nu au fost ale unei sau unor persoane, ci ale unei echipe”, a spus Pistru.

Delegări nestatutare

Pistru a insistat pe norma de reprezentare la Conferinţa Judeţeană, susţinând că aceasta a fost făcută nestatutar, deoarece trebuia stabilită în Biroul Permanent Judeţean, nu în Comitetul Executiv Judeţean, care, de fapt, nu mai există. Dacă delegările se vor face statutar, conform criteriilor stabilite de către BPN, spun cei doi, organizaţiile judeţene vor avea, prin numărul de delegaţi, ponderea corectă în alegerea noii conduceri. Dacă nu se va proceda aşa, atunci, va fi consens pe stabilirea de candidaţi unici pe fiecare funcţie, stabiliţi de către Gheorghe Falcă.

Taguri: , , , , ,


17Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor