„Dincolo de legile dezbătute în sesiunea parlamentară, evenimentul politic al ultimei perioade mi se pare promulgarea acestui proiect. Așa cum am mai spus, ca parlamentar ales de către arădeni, m-a interesat și mă interesează în primul rând problemele cu care se confruntă cetățenii acestui județ. Pe noi, cei din ALDE Arad, ne interesează necazurile oamenilor simpli, suntem alături de ei – iar acțiunile noastre din ultima perioadă sunt grăitoare în acest sens – dar ne preocupă și greutățile cu care se confruntă cei care sunt obligați, prin lege, să împartă contribuția celor care muncesc unor indivizi care refuză să facă acest lucru. Nu este corect ca niște trântori să profite de munca altora, nu este corect ca banii adunați din contribuțiile cetățenilor să fie irosiți pentru asigurarea unui venit minim celor care preferă să stea în loc să muncească. Am mai spus și repet: nu este normal ca fermierii arădeni sau din alte județe să nu aibă oameni pentru recoltat, pentru statul le dă bani să stea la crâșmă! ALDE, singurul partid liberal din România, consideră că a venit vremea ca singurii asistați social să fie cei cu adevărat neajutorați, nu trântorii și profitorii”, a declarat Pistru.
Pistru: „Protecția socială nu înseamnă trândăveală!”
Pistru: „Protecția socială nu înseamnă trândăveală!”
Președintele ALDE Arad, deputat Eusebiu Pistru, salută promulgarea de către președintele României, Klaus Iohannis, a proiectului de lege privind încetarea ajutorului social pentru cei care refuză să muncească.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Mapamond
Eparhia Moscovei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse a anunţat marţi pe site-ul său de internet că preotul care a slujit la parastasul lui Aleksei Navalnîi a fost oprit de la slujire pe timp de trei ani, transmite Reuters.
Mapamond
Guvernul slovac condus de premierul social-democrat Robert Fico a aprobat miercuri lichidarea televiziunii publice RTVS, pe care a acuzat-o de partizanat politic, în timp ce opoziţia şi unii jurnalişti acuză actualul guvern că doreşte o televiziune care să-i fie fidelă.
Mapamond
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, marţi, a unui nou ajutor pentru Kiev de către Congresul american, a anunţat miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP.
Local
ARAD. O persoană a fost rănită în urma unui accident produse miercuri seara în Arad, pe Calea Radnei, în imediata apropiere a superrmarketului Kaufland.
3
Local
Sindicaliştii cer creşterea salariilor cu 15%, precum şi acordarea sporului de risc şi de suprasolicitare neuropsihică.
2
UT Arad
ARAD. Ultimul jucător adus de UTA este Kemar Lawrence, un jamaican cu mult chef de vorbă, care a spus că a jucat așa cum a simțit el în jocul la Ploiești, deși antrenorul i-a spus altceva. Interesant, nu?
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!