Platforme versus partide la Arad

De Simion Todoca
2Comentarii
Eu cu cine votez ?
Eu cu cine votez ?
Partidele mici au minimum trei variante la alegeri.

La alegerile locale, partidele nou înfiinţate, dar şi cele cu tradiţie dar devenite aproape nesemnificative au avut rezultate deplorabile, ceea ce le obligă să caute soluţii pentru participarea la scrutinul parlamentar. Singura soluţie, se pare, este înglobarea într-una dintre aşa numitele „platforme” patronate de către partide noi sau, mai degrabă, de către oamenii locomotive care le conduc. Înglobare care, atenţie, nu duce la dispariţia lor, ci doar la participarea la alegeri fără a avea liste proprii.

Aşa cum am arătat deja, partidele naţionaliste, Noua Dreaptă, Partidul România Unită şi PRM ar putea defila sub steagul lui Marian Munteanu, dacă acesta şi Bogdan Diaconu, liderul Partidului România Unită ajung la un modus vivendi. Tot cu Marian Munteanu vor merge, cu siguranţă, ţărăniştii. Deja există grupul de iniţiativă pentru formarea Platformei Civice Naţionale „Alianţa Noastră”, iar partidul Alianţa Noastră este pe cale să primească undă verde de la Tribunalul Bucureşti.

Bulumac-USR ?

A doua platformă este aceea a fostului candidat la Primăria Aradului, Sebastian Bulumac . Deşi este cam învăluită în ceaţă, aproape cu certitudine va deveni, în scurt timp, filială a partidului lui Nicuşor Dan, Uniunea Salvaţi România. Dintre partidele noi, Mândri că suntem Arădeni, condus de către Călin Costea, se va situa, cel mai probabil, în aceeaşi tabără. Nici partidul regional Alternativa de Vest, al lui Mircea Pereş, nu pare să aibă soluţie. Un pic mai complicată este situaţia Partidului Noua Republică, preşedintele Ion Stan trebuind să aştepte până pe ultima sută de metri mişcările celor de la Bucureşti. Monica Macovei negociază intens fuziunea prin absorbţie a Noii Republici de către partidul ei, M10, pentru ca după aceea să se alăture lui Nicuşor Dan. În sfârşit, mai este şi platforma consilierului municipal independent Marin Lupaş, dar, deocamdată, este imposibil de ghicit dacă se va transforma în organizaţie a unui partid deja existent sau a unui partid nou, care se „coace” în laboratoare. Sau, nu este exclus, ar putea să i se alăture tot lui Nicuşor Dan. Rămâne de văzut dacă electoratul arădean va prefera ceva nou şi se va orienta spre aşa zisele platforme sau va vota partidele deja consacrate.

Cine va fi afectat ?

Una peste alta, platformele vor „fura” în mod sensibil egal voturi atât de la PSD cât şi de la PNL, fără să afecteze în vreun fel raportul final de forţe dintre cele două. În schimb, vor avea de suferit PMP şi ALDE, care mizau pe nemulţumiţii din PNL şi din PSD. Or, prin apariţia platformelor, aceşti nemulţumiţi au şi altă variantă.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor