Plăţile în cont unic

Plăţile în cont unic
Plăţile în cont unic
ARAD – TVA-ul, accizele şi alte obligaţii nu se plătesc în contul unic al agenţilor economici.

Chiar dacă de la 1 ianuarie 2008, contribuabilii au obligaţia de a efectua plăţile în cont unic, nu toate datoriile către stat se pot plăti în această formulă.

După cum informează Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, în contul unic se plătesc doar obligaţiile fiscale prevăzute în nomenclatorul publicat în OMEF nr. 1294/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, de la plata în cont unic fac excepţie plăţile reprezentând: T.V.A., accize şi alte obligaţii care nu se regăsesc în anexele 1 şi 2 ale Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1294/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

„În cazil în care agenţii economici au făcut plăta TVA în contul unic, dorim ca agentul economic să se deplaseze la sediul organului fiscal pentru clarificarea situaţiei, lucru care se poate evita foarte simplu dacă plăţile se fac cu atenţie potrivit legislaţiei fiscale”, precizează Călin Arusti, purtător de cuvânt DGFP Arad.

A.P.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase