PLR curteaza “Actiunea Populara”

De Simion Todoca
Dorin Şiclovan Foto : JA
Dorin Şiclovan Foto : JA
ARAD. Liberalii lui Tăriceanu vor să se întărească în Arad prin cooptarea foştilor membri ai „Acţiunii Populare”, a fostului preşedinte Emil Constantinescu, care au ajuns în PNL în urma fuziunii prin absorbţie la nivel central.

Întrebat dacă a fost contactat în acest sens, fostul preşedinte al „Acţiunii Populare” Arad, Dorin Şiclovan, a declarat că se află, personal, într-o situaţie delicată, dar că decizia nu îi aparţine. „Acţiunea Populară a fost o formaţiune mai deosebită pe scena politică românească, o formaţiune de lider, respectiv preşedintele Emil Constantinescu. La solicitarea lui, am fost de acord cu fuziunea şi la nivel local, însă abia după ce membrii au decis, acceptând să devină liberali, membri ai PNL Arad.

Sincer, noi nu am avut niciodată afinităţi deosebite nici pentru Tăriceanu, nici pentru Crin Antonescu, dar de comun acord am procedat cum am crezut că e mai bine pentru PNL. Acum este o situaţie specială, pe de o parte, chiar dacă fuzionează cu PDL, PNL rămâne mai departe, în timp ce PLR nu are, deocamdată, alt program decât susţinerea candidaturii lui Tăriceanu. Am vorbit cu câţiva dintre oamenii cu care am venit şi mi-au spus că dacă am încheiat o înţelegere cu PNL trebuie să o respectăm. Şi eu cred că aşa este normal, dar voi vorbi cu toţi, chiar dacă regret că s-a ajuns la această situaţie, atât într-o tabără cât şi în cealaltă având colegi, chiar prieteni, pot să spun, pe care i-am respectat şi îi voi respecta în continuare”, a declarat Şiclovan.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !