Plutind în ireal

Guvernul Boc una spune şi alta face. A proclamat „strângerea curelei”, restrângerea drastică a cheltuielilor din banul public. În realitate, ni se oferă, zilnic, mostre iresponsabile de tocat banii de la buget. Adică, banii contribuabililor.


Am putut constata cum risipeşte Monica Iacob
Ridzi, ministrul Tineretului şi Sportului. Elena
Udrea, ministrul Turismului, este şi mai
avântată în cheltuieli. Lui Adriean
Videanu, ministrul Economiei,


i se reproşează că, printr-un proiect de
Hotârâre de Guvern, va majora salariile
directorilor de la Hidroelectrica cu 47,6%. Toate
acestea sunt însă „nimicuri”,
comparativ cu risipa globală, la nivelul
întregii ţări.


Ce sugerează cheltuirea fără
discernământ a banului public?
Harababura care stăpâneşte peste acest
guvern. Inexistenţa unei viziuni globale, coerente
asupra pretinsului program anticriză. Din
această cauză se acţionează haotic,
fără logică, după cum îl taie
capul pe fiecare. Cât de aerian este Cabinetul
Boc ne demonstrează şi Proiectul Legii unice
a salarizării, aflat pe ultima sută de metri.


Justiţia este în fruntea grilei de
salarizare. Conform propunerilor Ministerului
Justiţiei, magistraţii ar urma să
beneficieze de un salariu lunar de peste 10.000 lei.
Urmează Armata şi Poliţia. Un colonel va
câştiga, lunar, între 6.600 şi
7.560 lei (în leii vechi, între 66 şi
75 milioane). Un căpitan, ar ajunge la maximum
6.480 lei, un locotenent între 3.600 şi 4020
lei, un agent de poliţie între 3420 şi
3600 lei. În
învâţământ,
învâţătorul debuntant, educatorii
şi maiştrii cu studii medii vor
câştiga 2.100 lei; profesorul debutant va
avea 3.300 lei, iar un profesor care şi-a luat
definitivatul, 4.300 lei. Un profesor cu gradul II va
ajunge la 4.900 lei, iar cei cu gradul I, la 5.500 lei.
„Universitarii” vor avea salarii cuprinse
între 5.814 şi 7.800 lei. De reţinut
că bugetarii pot beneficia şi de sporuri de
30% din venituri.


Sunt salarii foarte mari, peste, unele majorate cu mai
mult de 100%. Din ce buget vor fi plătite,
dacă sunt probleme şi cu salariile de acum?
Nimeni nu spune. De ce? Pentru că acest guvern nu
are habar cum va evolua economia, cât va
ţine criza, când va creşte PIB. De
aceea, aş spune că Legea unică a
salarizării este tot un „fâs!”,
fiind inaplicabilă mulţi ani, de acum
înainte.

Tristan Mihuţa



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !