„Deși este un instrument perfect legitim și democratic, opoziția a reușit să-l transforme într-o tactică de campanie. Nu cred că PNL are curajul să își asume guvernarea. Nu a văzut nimeni un program de guvernare. Nu a văzut nimeni o propunere de echipa guvernamentala. Ce știm însă cu siguranță despre «programul de guvernare» al PNL – asta pentru că sunt declarațiile publice ale domnului Orban – este că vor să taie din veniturile IT-iștilor, vor să taie mai mult de jumătate din numărul bugetarilor, în condițiile în care România are deficit de medici, de profesori și de polițiști, vor să taie salariul minim și vor să abroge OUG 114 ca să lase iar să urce prețurile gazelor naturale și energiei electrice. Singurul lucru pe care PNL îl are până acum, este un discurs virulent împotriva PSD și, probabil, speranța că această moțiune nu va trece, pentru ca artificiul de imagine să fie complet. Cert este doar faptul că puțin probabila cădere a guvernului în acest moment ar duce țara într-o zonă de instabilitate și de vulnerabilitate, pe care colegii din opoziție se fac că nu o văd”, a transmis Fifor, într-un mesaj public.
„PNL folosește moțiunea de cenzură pentru imagine”
„PNL folosește moțiunea de cenzură pentru imagine”
Senatorul Mihai Fifor, purtătorul de cuvânt PSD la nivel național, consideră că „moțiunea de cenzură este unul din instrumentele de imagine de care se folosește opoziția pentru scoring politic și jocuri de imagine într-o logică electorală”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Pe 24 aprilie, de la ora 11, Complexul Muzeal Arad va găzdui vernisajul expoziției „Imperiul Roman. Tehnologia învingătorilor”.
Local
Cei patru tineri care, în luna noiembrie 2023, au aruncat cocktailuri Molotov într-o casă din Șofronea, au fost condamnați în primă instanță cu pedepse între 1 an și 6 luni și 10 ani și 2 luni de închisoare.
Local
Concursul Internațional de dans „Ghiocelul de argint”, ediția 29, a reunit la Arad peste 800 de copii din țară și străinătate, membri ai trupelor de dans participante.
Ştiri sportive
Tenismanul sârb Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP, a fost ales sportivul anului în cadrul celei de-a 25-a ceremonii a Premiilor Laureus, Oscarurile pentru sport, desfăşurată luni seara la Galeria de cristal a Palatului Cibeles din Madrid, informează AFP.
Local
Zona Liberă Curtici Arad a solicitat majorarea taxelor de concesionare a terenurilor şi clădirilor.
1
Mapamond
Agenţia ONU pentru Refugiaţii Palestinieni (UNRWA) din Fâşia Gaza are „probleme de neutralitate” politică, dar Israelul nu a oferit încă „dovada” că unii dintre membrii săi ar avea legături cu „organizaţii teroriste” precum Hamas, concluzionează un raport transmis luni secretarului general al ONU, Antonio Guterres, informează AFP.
România
Pelicula „Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, a fost selectată în Competiţia oficială a celei de-a 77-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes care va avea loc în perioada 14 - 25 mai, informează un comunicat transmis luni AGERPRES.
Citiți principiile noastre de moderare aici!