PNL il sprijina pe Sircuta la Halmagiu

De Andreea Pintea
1Comentariu
ARAD. Demiterea primarului comunei Hălamgiu, Adrian Ţoca, a fost apreciată de către liberalii arădeni care au declarat public că îl susţin pe viceprimarul comunei, Liviu Sircuţa, cel ce ocupă momentan poziţia de primar interimar.

„Salutăm iniţiativa subprefectului județului Arad, Radu Stoian de a emite un Ordin al Instituţiei Prefectului cu privire la încetarea de drept a mandatului de primar al comunei Hălmagiu, a PDL – istului Adrian Ţoca, în baza prevederilor articolului 69, alin. 2, lit. b din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, precum şi prevederilor art. 69, 20, 25 din Legea nr. 340/2004 privind Prefectul şi Instituţia Prefectului.

Ordinul Instituţiei Prefectului a fost emis având în vedere situaţia creată la Primăria Comunei Hălmagiu, unde primarul ales de locuitorii comunei, la alegerile din anul 2012, a absentat repetat din instituţie, acesta neparticipând la şedinţele de Consiliu Local, lucru sesizat la Prefectura Judeţului Arad de consilierii locali, de cetăţeni ai comunei, dar şi probat în urma acţiunilor pe linie instituţională întreprinse de Instituţia Prefectului”, explică liberalii arădeni.

Pregătiţi de alegeri

Totodată Filiala PNL Arad şi Organizaţia PNL Hălmagiu „asigură cetăţenii comunei că primarul interimar Liviu Sircuţa se bucură de sprijinul filialei, el demonstrând pe parcursul întregii perioade, de la învestitura lui Ţoca în funcţia de primar şi până în prezent, că poate să menţină echilibrul în comună și în Primărie, deși acestuia nu i-au fost delegate atribuții. De asemenea, suntem pregătiţi pentru organizarea alegerilor locale în comuna Hălmagiu şi vom oferi locuitorilor o alternativă liberală viabilă pentru comuna lor”.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor