PNL: Incompetența consilierilor județeni PSD dă în clocot! (P)

Reactualizat la:
Comandat de PNL Arad, realizat de Lexus Publicitate SRL; CCD Mandatar financiar 11160004
Comandat de PNL Arad, realizat de Lexus Publicitate SRL; CCD Mandatar financiar 11160004
PSD Arad s-a făcut încă o dată de râs, convocând o ședință extraordinară de Consiliu Județean, pe motive infantile.

Ce au mințit pesediștii, cu nerușinarea și aroganța care îi caracterizează?  Că Aeroportul Arad a fost dat Timișoarei. Fals! Nici măcar Aeroportul din Timișoara nu este al Timișoarei, ci al Ministerului Transporturilor. Aeroportul din Arad este al arădenilor și nu a fost dat nimănui. Conducerea Consiliului Județean a obținut însă includerea în Masterplanul de Transporturi, de unde Aeroportul a fost eliminat de pesediști. Asta înseamnă 27 de milioane de euro pentru dezvoltare!

Pesediștii vorbesc despre ilegalități în Consiliul Județean. Poate ne spun ei cum și-au angajat clientela incompetentă prin diverse Direcții, Autorități și Registre, cum căpușează politrucii pesediști instituțiile unde nici măcar nu prea sunt prezenți la lucru!

Dar una dintre cele mai mari prostii spuse de pesediștii incompetenți din Consiliul Județean se referă la felul „abuziv” în care președintele CJ Arad ar fi „impus” regulamentul de ședință. În realitate, regulamentul de ședință a fost votat de consilierii județeni și nu impus de președinte. Dar pesediștii habar nu au de felul în care funcționează Consiliul Județean, ceea ce demonstrează că oamenii lor vin la ședințe numai pentru scandal.

Ședința extraordinară convocată pentru astăzi i-a ridiculizat din nou pe reprezentanții PSD și le-a demonstrat limitele. Incompetența lor dă în clocot și demonstrează că nu sunt altceva decât niște politruci care transformă totul în răfuială politică, sub îndrumarea fugarului doljean Fifor, alungat de oamenii săi de la Dolj, dar suficient de șmecher să confiște și să călărească PSD Arad, și să îi învrăjbească pe arădeni!

PNL Arad a refuzat să participe la această mascaradă. Constatăm că nici măcar pesediștii nu s-au dus la vot, in corpore, fiindcă nici ei nu acceptă toți umilința de a se face de râs în fața întregului județ!