După ce în permanenţă s-a ţinut „scai” de partidele aflate la putere, obţinând mult peste drepturile minorităţilor cerute de către Consiliul Europei, Comisia Europeană şi celelalte organisme, UDMR nu încetează cu pretenţiile, din ce în ce mai exagerate. Bognar Levente spune că nu mai trebuie respectate legile, care prevăd anumite drepturi administrative pentru maghiari în localităţile cu 20% pondere, ci maghiara să fie folosită inclusiv în justiţie în toate localităţile cu 5.000 de maghiari. D-lui Bognar nu-i ajunge că minoritatea maghiară conduce cultura arădeană şi românească, vrea ca, măcar pe plan local, să conducă şi justiţia, pentru satisfacerea tuturor intereselor moştenitorilor- reali sau falşi- ai ungurilor care stăpâneau Ardealul înainte de 1918. El vorbeşte despre realizarea „parţială” a dezideratelor maghiarilor, expuse în programul alcătuit la Arad, peste noapte, pe genunchi. În documentul cu pricina se spune că acele „deziderate” trebuie realizate prin mijloace democratice, dar întreaga istorie a UDMR este antidemocratică. Reprezentarea maghiarilor în toate structurile administrative locale şi centrale trebuie păstrată indiferent de schimbarea guvernelor, spune Bognar. Unde mai este democraţia ? De 25 de ani, UDMR participă ilegal la alegeri, pentru că nu este partid politic. De ce nu se înscrie ca partid ? Tocmai pentru că, în accepţiunea lui Bognar, UDMR trebuie să fie la putere orice s-ar întâmpla. Ca găselniţă de ultimă oră, Bognar Levente îşi permite să vorbească despre adunarea de la Alba Iulia, spunând că nici astăzi nu se respectă prevederile privind drepturile maghiarilor enunţate atunci. De parcă am fi în 1918, nu în 2014!”, spune Ion Stan.
PNR : Bognar vrea sa conduca justitia
Reactualizat la:
ARAD.Preşedintele PNR Arad, Ion Stan, vicepreşedinte la nivel naţional, acuză UDMR că „forţează nota” pretinzând privilegii care vin în contradicţie cu drepturile majorităţii. „Profitând de faptul că, prin relaţia privilegiată cu PDL, a fost permanent exponent al puterii locale, indiferent de guvernarea de la Bucureşti, Bognar Levente se lansează în tot felul de acuze la adresa României.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
O provocare online pe care un tânăr a pus-o în practică în Oradea i-a adus un proces și o amendă penală pentru ultraj contra bunelor moravuri.
Local
Patru persoane au fost transportate la UPU, printre care și un bebeluș de patru luni.
Local
În noaptea de luni spre marți, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune de prindere în flagrant a unor braconieri, în zona Mădrigești.
Local
Municipalitatea spune că, deocamdată, se va asfalta carosabilul din sensul giratoriu și până la urcarea pe pod. Lucrarea nu cuprinde podul și nici coborârea pe Nicolae Titulescu.
Local
Aceasta e valoarea estimată a investiţiei în modernizarea şi extinderea clădirii de pe 6 Vânători.
Local
Un proiect de hotărâre CLM privind atribuirea denumirii noii străzi se află, în prezent, la transparenţă.
Evenimente
Ei vor participa la Festivalul „Suflet de România” care se va desfăşura în weekend pe Domeniul Regal.
Advertorial
ADVERTORIAL. Consiliul Judeţean Arad a reuşit ceea ce foarte puţine Consilii Judeţene din ţară au putut: a câştigat 18 proiecte europene cu confinanţare de numai 2%! Adică, a câştigat peste 300 de milioane de lei şi a contribuit cu doar 6 milioane!
Citiți principiile noastre de moderare aici!