Podgoria Aradului, pe locul 3 în România

De V.O.
9Comentarii
Podgoria Aradului, pe locul 3 în România
În cea mai cunoscută plantaţie de vie din zonă, care exportă vin în tot vestul Europei, producţia din acest este foarte bună.

Calitate deosebită pentru vinul din acest an. Asta prevăd viniviticultorii din cea mai cunoscută podgorie din vestul ţării, Podgoria Aradului, unde cei care s-au îngrijit de vie aşa cum trebuie au producţii foarte bune, atât cantitativ, cât şi calitativ. Podgoria Aradului este cea mai cunoscută din vestul ţării, iar specialiştii spun că strugurii pentru cel mai bun vin se fac pe dealurile din zonă. Plantaţia din zonă are 120 de hectare cu vie, din care 20 de hectare sunt plantaţie tânără care nu este încă pe rod, iar toate vinurile sunt cu denumire de origine controlată. Cele mai utilizate soiuri pentru vinuri albe sunt: Fetească Regală, Muscat Ottonel, Riesling, Sauvignon, iar pentru vinurile roşii: Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Merlot, Cadarcă Neagră, Burgund mare.

Între primele trei județe

Din vie, strugurii ajung într-o fabrică modernă unde trec printr-o serie de procedee pentru a se transforma în vinuri alese. Vinurile produse în cea mai cunoscută fabrică de vinuri din Arad ajung atât în România, cât şi în multe țări al Uniunii Europene, printre care Germania, Franța, Anglia, Ungaria ori Belgia, şi chiar în Asia, în special în China. Nu mai puțin de 25 de procente din producţia anuală a fabricii din Arad merge la export.

Podgoria Aradului are 3.000 de hectare de viţă de vie, din care, prin programul de restructurare – reconversie a plantaţiilor viticole, au fost replantate, în urmă cu trei ani, cu viţă de vie, cu soiuri pentru struguri de vin, aproape 2.000 de hectare, pentru reconversia cărora s-a achitat peste 25.500.000 euro. Judeţul Arad este, din acest punct de vedere, printre primele trei judeţe din România care au realizat această suprafaţă şi au atras această sumă din fonduri UE.

Recoltă cu trudă

Unul dintre cei mai cunoscuţi producători de vin din vestul ţării, Geza Bala, spune însă că nu a fost un an uşor. „Au fost condiţii grele deoarece dacă nu se intervenea la timp erau probleme, însă acum strugurii sunt foarte buni, astfel şi calitatea vinului din acest an va fi foarte bună. Vom avea un vin deosebit, echilibrat și de foarte bună calitate.

Culesul, mai repede

Modificările climatice din ultimii ani determină începerea culegerii strugurilor cu o lună mai devreme decât în urmă cu 10 sau 15 de ani”, ne-a destăinuit un secret al noului vin, Geza Bela, viniviticultor în Podgoria Aradului.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor