Poetul Ioan Matiuţ, la „Maraton” în Capitală

De Vasile Filip
Poetul Ioan Matiuţ, la „Maraton” în Capitală
Sâmbătă seara, în foaierul Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, la „Maratonul de Poezie şi Jazz”.

BUCUREŞTI. În cadrul proiectului „Noaptea Europeană a Muzeelor” a avut loc ediţia a VII-a a „Maratonului de Poezie şi Jazz”, un eveniment multiart cu impact mediatic şi de public. Evenimentul a reunit în elegantul foaier al teatrului de pe malul Dâmboviţei generaţii şi personalităţi literare diferite din ţară şi străinătate: Adrian Alui Gheorghe, Dan Coman, Ioana Crăciunescu, Laura Dan, Nichita Danilov, Florin Iaru, Nora Iuga, Claudiu Komartin, Ioan Matiuț, Ion Mureşan, Cosmin Perţa, Ioan Es Pop, Simona Popescu, Bogdan O. Popescu, Bogdan Alexandru Stănescu, Moni Stănilă, Octavian Soviany, Eugen Suciu, Robert Șerban, Alexandru Vakulovski, Mihai Vakulovski, Miruna Vlada, Florina Zaharia , Annelisa Alleva (Italia), David Constantine (Anglia), Richard DallaRossa (Franța), Jane Duran (Anglia), Jean-Michel Espitallier (Franța), Petar Matovic (Serbia), Aleksander Nawrocki (Polonia), Fiona Sampson (Anglia), Sandra Santana (Spania), Kinga Tóth (Ungaria), AleksyWróbel (Polonia).
Printre invitaţi s-a numărat şi poetul arădean Ioan Matiuţ. „Am fost onorat să
particip alături de atâtea voci poetice importante, la un regal poetic de amploare europeană. Atâta timp cât cărţile circulă foarte greu prin sistemul de difuzare iar literatura nu mai este o prioritate de zi cu zi, astfel de sărbători în care poezia şi muzica se copletează fericit, sunt adevărate guri de oxigen pentru scriitori şi publicul consumator de literatură. Mă bucur că a fost şi Aradul pe harta acestui eveniment”, ne-a declarat Ioan Matiuţ.

Cu ministru…

Pentru prima dată, în cele şapte ediţii ale sale, „Maratonul de Poezie şi Jazz – ediţia 2015” s-a bucurat de participarea Ministrului Culturii, Ionuţ Vulpescu.

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase