Poli, victorie clară la Sebiș

De Leo Sfara
Reactualizat la:
Poli, victorie clară la Sebiș
Meciul de verificare de azi a arătat că timișorenii sunt cu un pas mare în fața Naționalului.

Mutat mai devreme decât era stabilit, meciul amical dintre Național Sebiș și ACS Poli Timișoara, disputat azi după-amiază, pe o vreme potrivnică fotbalului, nu a avut istoric. Elevii lui Ionuț Popa s-au impus cu 4-0, două goluri în fiecare repriză. S-a văzut diferența de două eșaloane, dar un aspect important e și acela al pregătirii, deoarece gazdele abia marți au făcut primul antrenament, iar Poli începe campionatul în mai puțin de două săptămâni.
După o ocazie sebișeană, semnată Enciu, oaspeții au deschis scorul. Era doar minutul 4, când Bârnoi a șutat în bară, mingea s-a plimbat paralel cu linia porții, iar Poiană a avut o intervenție nefericită, trimițând-o în propria plasă: 0-1. În min. 16 s-a făcut 0-2, Drăghici marcând cu capul, din fața careului mic. Putea fi chiar 0-3, după jumătate de oră de joc, dar mingea șutată năpraznic de Doman a lovit transversala.
Imediat după odihnă, în min. 49, nou-venitul Zaluschi a executat perfect o lovitură liberă și era 0-3.
Golul meciului a venit în min. 81, când Popovici a intrat în careu, a șutat puternic, mingea a lovit bara transversală și s-a dus apoi în plasă: 0-4.
Interesant la acest joc a fost apariția a trei jucători tineri în lotul celor de la Național Sebiș, proveniți de la Viitorul Arad, club patronat de Giovanni Catanzariti.
De cealaltă parte, Ionuț Popa a avut la dispoziție aproape tot lotul, semn că a luat în serios această partidă, una care a fost posibilă datorită relațiilor sale foarte bune cu prietenul său, Gheorghe Feieș.
Național Sebiș joacă următoarele partide de verificare contra celor de la CS Ineu, respectiv ACS Ghiroda.

Național Sebiș – ACS Poli Timișoara 0-4 (0-2)

Au marcat: Bârnoi – min. 4, Drăghici – min. 16, Zaluschi – min. 49, Popovici – min. 81.
Sebiș: I. Poiană (Dagău) – Poștoarcă (Deliman), Basic (Pîslaru), Dumitrache, Siminic (Moise) – Sz. Vereș, Pintea (Ruță) – Săulescu (Covaci), Petculescu (Susan), Tătulea (Cl. Vereș) – Enciu (Ionică). Poli Timișoara: Smaranda (Straton, Curileac) – Străuț (Cochințu), Khanya (Melinte), Bocșan (Bouslimi), Neagu (Șeroni, Murariu) – Oprea (Artean), Croitoru (Zaluschi) – Velcotă, Bîrnoi (Vașvari), Doman (Popovici) – Drăghici (Kayondo).

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !